Spuneam că ieri am coborât la lacul Lala Mică pentru campare, la sfatul colegului meu Lușu. A fost foarte bine că nu m-a udat prea rău ploaia. Cum nu am nici o grabă, mă trezesc puțin după ce se luminează, îmi mai ocup timpul cu diverse lucruri, colegii de ”camping” plecaseră, strâng toate câte am pe aici, iau apă și la 9.45 sunt gata de drum. Acum se vede altfel lacul luminat de soare... Alături de multele panouri explicative cu flora și fauna locului. Încă nu am priceput de ce îi spune ”poteca caprei negre”...
Revin la marcajul PA și cobor lejer pe el având în stânga firul Lalei care uneori trece prin mai vechi limbi de zăpadă.
Pe traseul meu sunt tot felul de panouri informative despre floră și faună și țin să le pozez pe toate. Cobor peste pragul glaciar și mi se deschide larga vale Lala cu lacul Lala Mare nițel mai jos de mine. Și acolo e un panou informativ și o turmă de câteva sute de oi cu câini și cu cioban. Din acest ultim motiv nu îmi fac griji! Câini vor lătra puțin când mă apropii de capre și de oi, asta după ce am coborât printre alte capre la care dulăii nici nu s-au sinchisit.
Schimb cu ciobanul câteva vorbe (colegul lui e mai sus, mână oile cu cățeaua de întors!) și îmi spune că aici pericolele cele mai mari pentru animale sunt lupul și râsul. Așa sus? Da, râsul, în vorbele lui, e aproape cât un câine și nu are jenă să rupă beregata oii și să o tragă după el. Nu are idee pe unde e poteca ce ajunge în Șaua Găjei, mai jos de Ineuț. Observăm amândoi șaua și conchidem că trebuie să fie pe undeva prin jnepeni. Le urez ”zi faină” și mai departe la drum.
Poteca e vizibilă printre jnepeni și îmi tot apar semne cu roșu ale unei capre negre stilizate. Aha, deci e un traseu turistic, ecologic! Urc, urc printre jnepeni, văd căzăturile din valea Lalei, apoi se mărește puțin panta printre alte panouri informative și printre molizi și, după un urcuș pământos, ajung în Șaua Găjei/Găjii/Găgei (1789m). E printre puținele locuri în care altitudinea de pe hartă coincide cu cea de pe teren :D! Las rucsacul pe banca de lemn, scot ceva rapid de mâncare pe masă și mă uit pe panourile descriptive de aici. Și în spate spre poteca cu jnepeni care vine de pe Ineuț și căldările glaciare din valea Lalei. În partea cealaltă a Ineuțului este valea Gajei care se varsă în Someșul Mare și a cărei căldare urcă tot așa peste 2000 de metri în culmea Ineuț-Roșu și apoi coboară spre Șanț, undeva la începutul munților Bârgăului.
De aici urmează o coborâre luuungă pe drum de mașină până în pasul Rotunda. În 10 minute mă lămuresc ce e cu traseul turistic pe un panou informativ (Șaua Găjei-Ineuț-Ineu-Lala Mică-Lala Mare-Șaua Găjei), mai întâlnesc niște cehi și îi ghidez în engleză să campeze la Lala Mică (ei mă întrebau de cabana Ineu!!!) și tot la vale. Se vede largul pas Rotunda, intuiesc unde este cabana Croitor unde proprietarul este prieten și gazdă bună în turele colegilor mei și mai am niște serpentine până la pas. Salut câțiva turiști la plimbare în teniși și șoferul clujean al unei mașini de teren mă întreabă de bujor/smârdar/rhododendron. Știa că e sub Ineu sau pe versantului Ineuțului dinspre Lala Mică și îi spun că de la vârful Gărgălău nu am mai văzut. Totuși vor urca cu mașina cât se poate. Îi sfătuiesc mai degrabă să meargă cu mașina până la poiana sau tăul Știol și de acolo să urce pe Gărgălău la bujor... Tai serpentinele și ajung fix la marginea unei stâni. Mă latră un câine și apoi tot va veni după mine spre stână. Ciobanul cu mai mulți băieți sunt la muls și mă întreabă de țigări. Nu am, ce să le fac... Cred că dacă fumam, nu veneam eu pe jos tocmai din pasul Șetref/Romuli... Mai urc pe marcaje și pe drum printre molizi, cobor apoi pe lângă niște izvoare și dau de un cioban cu băiatul și cu multe vaci. Multe sunt liniștite, dar îs două nebune de se duc prin pădure de nu le mai dai de urmă. ”Ce știu ele, eu cobor și le iau prin ocol...” Ne despărțim printre povestiri în pasul Rotunda (1277m), eu urmând mai departe să intru în munții Suhardului...
Schimb harta și cer sfaturi despre izvoare la un nene care are cabană aici în pas în drumul meu. Mă liniștește că sunt două izvoare aici înainte de stâne și apoi nu mai e nimic până sus la vârful Omu. Eu îi spun de lacul Icoana, îmi spune că știe de el și nu a ajuns până acolo... Mai urc un pic și văd cabana Croitor. Mă gândesc să salut din partea colegilor de club și sunt doar doi băieți de 8-9 ani. Cei mari sunt plecați cu mașina să coboare niște turiști în sat. Îmi arată unde e robinetul, beau un bidon de apă rece și îl umplu pe al doilea pentru drum. Le mulțumesc și în sus spre stâne pe drumul forestier...
Drumul urcă în serpentine, printre stâne, până la o cabană cu panou solar, face dreapta în alte serpentine până când crește panta printre molizi... Stau de vorbă cu un băiat de la oi care, tot așa, îmi spune că nu mai sunt stâne mai sus... Urc o pantă mai abruptă pe drum și apoi tot pe plaiuri ajung în zona vârfului Cociorbii și drumul mă duce printre vaci și pe la marginea pădurii spre dreapta pentru a se face mai larg. Sub mine văd că se deschide o șa largă și o stână mare și lungă. Cobor spre șa, trec printre cai și vine un băiat la mine. ”Să vă duc, nenea, mai încolo să nu vă muște câinii!” Aflu că ei au doar vaci, nu și cai și nu reușesc să îi gonească spre Rotunda de unde au venit... Îi mulțumesc și mai departe mai cobor puțin până într-o șa unde mai văd o stână fără oameni mai jos de mine și drumul începe să urce spre stânga. E normal să facă așa, trebuie să ajung pe culmea din față și apoi la stânga spre vârful Omu. Drumul urcă în serpentine largi panta și mă cam topește soarele. Bine ar fi acum niște umbră care se lasă doar spre crestele Rodnei de unde vin eu (se văd bine peste valea Someșului Mare). Când cred că am ajuns aproape de vârf (se ridică maiestuos vreo două sute și ceva de metri mai sus de restul masivului), văd că drumul merge pe curbă de nivel pe sub el. Asta e, nu mai urc pe vârf, sunt mulțumit că l-am văzut (doar zona vârfului are grohotiș suit până la 1932 de metri altitudine maximă). Drumul merge pe sub vârf și am bucuria de a da de un izvor mare cu vălău din care îmi liniștesc setea întocmai cum beau animalele. Trec de un izvor protejat cu garduri de sârmă și urc în piciorul sudic al vârfului Omu. Răspântie de drumuri și încă mai am rare marcaje BR! Mă opresc să studiez harta, văd că aici ar trebui să fie cabana pastorală Omu și că marcajul BR de pe hartă face stânga după piciorul Omului (cum am venit eu) și apoi dreapta pe un picior cu vegetație.
De aici în direcția mea de mers dispare BR și apare BA, marcaj pe care îl voi urma până aproape de Vatra Dornei. La nelămurirea mea privind schimbarea culorii, domnul Dinu îmi explică faptul că BR transcarpatică traversează munții Bârgăului pentru a intra apoi spre munții Bistriței. Bun, eu am înțeles asta și înseamnă că harta mea, autor Ion Popescu-Argeșel nu ține cont de BR trans-carpatică! Culmea care coboară în fața mea ajunge în pasul Suhard și, probabil, marcajele BR merg mai departe în munții Bârgăului. De notat că pe hartă apar trei vârfuri Suhard, unul înainte de pasul Suhard (1415m), Suhardul Mare după pas (1326m) și Suhard (1297m) spre vârful Poiana Ciungi! Urmez așadar BA care urcă printre jnepeni și apoi merge pe partea dreaptă printr-un culoar. E foarte cald, fac ceva pauze la umbra jnepenilor și mai beau puțină apă pentru a continua mai departe.
Ajung printre jnepeni pe vârful Pietrele Roșii (1773m) unde este un diedru topografic, cobor într-o șa cu iarbă în smocuri, intru prin pădure și merg pe sub vârful Diecilor (1631m) prin pădure (văd urme de urși prin noroiul de pe potecă). Se cam împute vremea în față, se adună nori negri și presimt că va urma o ploaie zdravănă. Este ora 18.00 când cobor în Șaua Diecilor (1400m) deasupra căreia sunt niște stânci marcate pe hartă și o urmă de stână. Începe ploaia mai serioasă și cobor pe drum mai jos, în șa, unde văd că este o cabană pastorală. Mă plouă și tare bine ar fi să mă adăpostesc și eventual să am cum dormi acolo. Chiar așa se întâmplă, cabana este folosită de ciobani și destul de curată, are vălaie cu apă aproape, are zăvor, yală și cheie pusă în cui (cei care citiți asta și veți ajunge vreodată prin locurile astea, ar fi bine să lăsați locul cel puțin la fel de curat cum l-ați găsit și ușa închisă. Cabana e un dar al oamenilor pentru oameni și trebuie păstrată ca atare!). Mă hotărăsc să stau aici peste noapte, mai ales că se rup norii în jurul meu și nu se vede mare lucru pe geam.
Îmi fac de mâncare, îmi pregătesc culcușul și cam după vreo oră se oprește ploaia. Urc pe muntele Rotunda din spatele cabanei (1461m), văd stâna sub mine, mă întorc în șa, fac câteva poze cu aburii de după ploaie și cu apusul, merg în direcția indicată de săgeți și de hartă pentru a-mi confirma că mâine dimineață voi merge pe acolo și revin la cabană. Mă latră câinii la întoarcere, îi potolește ciobanul care ieșise a treia oară cu oile la păscut, până la apus, îi spun toate ce și cum am mers, se minunează și pleacă mai departe la oi și în sus spre șa. Mai primesc vizita a patru vaci curioase și le gonesc cu lovituri în lemnul terasei de la intrare. Așa că mă pot retrage liniștit la somn și reușesc să adorm după ce se întunecă. Ce va fi mâine?
Ziua 4 - marți 27.06.2017
Cum m-am obișnuit, pe la 6.30-7.00 sunt în picioare, strâng toate și puțin după 8.15 sunt cu rucsacul în spate și gata de drum. Doar iau apă curată și rece de la vălaie și merg în direcția verificată aseară. La următoarele vălaie înainte de a intra în pădure este un grup de cai foarte faini și curați care doar se uită la curiosul patruped cocoșat ce trece pe lângă ei ;)!
Intru prin pădure într-o lume de vis și drumul larg cu marcaje BA mă duce prin umbre, prin ceață, prin umezeala dimineții, prin razele de soare care uneori răzbat printre ramuri, pe un urcuș al drumului în trecere a culmii de pe dreapta pe stânga, printre molizi falnici... La 9.15, adică la aproape o oră de urcat susținut (am energie matinală) ies la golul alpin la frumosul lac Icoana. E loc fain de cort, e și aici o cabană-adăpost (un cioban mai încolo va numi zona asta Preluca și îmi va spune că îl cunoaște pe ciobanul ăl bătrân de la Șaua Diecilor, ăl de are un picior bolnav!). Era fain să pun cortul aici de nu era ploaia de aseară. Așa am beneficiat și de loc de somn uscat, și de un apus superb, și de vorbe cu ciobanii... Mult mai bine!
Acum sunt în golul alpin de la 1500 de metri și voi merge muuult prin el până sub vârful Fărăoane/ Faraoane.
Pe sub stâncării ajung în zona muntelui Șveițaria (1562m) unde gardul de lemn mă duce spre o zonă cu cai și stânele de pe piciorul Văcăriei. Trec gardul pe stânga, urmez drumul care mă urcă ocolind o turmă de oi, cobor sub lătratul câinilor în șaua dinainte de vârful Bâtca Târșului (1548m) și mă opresc la vorbă cu un bărbat care are grijă de vaci. Foarte simplu intră în vorbă cu mine: ”Nu ai văzut o iapă pe acolo sus pe munte? Pleacă de nebună și toată ziua trebuie să alerg după ea.” Îmi povestește de toate greutățile pe care le au ei la stâna privată din zona Recele, vorbim de tot felul de fonduri europene și de modernizarea pe munte, de banii puțini pe care îi primesc cei care toată vara aleargă după oi sau după vaci (ei au doar vaci), înțeleg de la el sensul gardurilor electrice de peste culme care separă pământurile stânelor (”Țiganii când vin la afine trec și pe partea ailaltă!”) și mergem împreună spre stâna lui. Îmi spune că aici era vorba să pună asfalt și măcar că au reparat drumul și acum poți merge cu mașina că altfel greu se mai descurcau... El coboară la stână și eu merg mai departe pe curbă de nivel spre stâna următoare. Doar în curbă mă opresc la un vălău, beau și îmi împrospătez rezerva de apă și trec pe la cealaltă stână mare și amenajată. Un copil mă ghidează printre lătrăturile câinilor la mănăstire și de acolo în jos spre Vatra Dornei.
Mănăstirea Sfânta Cruce e din lemn și are poarta tot așa din lemn și pot intra prin ea. Biserica e închisă, nu văd semne de om și după o pauză de câteva minute la umbra bisericii pornesc mai departe. Citind harta, îmi dau seama că marcajul PR coboară de la mănăstire pe drum pe Plaiul Suhardului în Iacobeni. Și eu nu vreau asta, vreau să merg prin zona muntelui Oușoru!
Așa că urc pe lângă gardul mănăstirii și tai panta pentru a ajunge sub vârful Fărăoane/Faraoane pe marcajul BA. Pe curbe de nivel urc într-o șa (tot văd adunături de pietre în gropi, nu știu ce or fi) și de aici începe ultima lungă coborâre.
Mai precis urmez drumul la dreapta pe sub panta muntelui, apoi cotesc stânga prin pădure, trec de o barieră de lemn și urc în șaua de după muntele Tarnița. De aici se vede forma rotundă a Oușorului...
Cobor pe plai spre vârful Iacob (1322m) și doar las să mă latre câinii de la stâna din stânga. Văd că marcajele mele fac dreapta spre Oușoru (de fapt este muntele Livada, 1463m, Oușoru este în capătul sudic al muntelui) și mă liniștesc doar când văd o săgeată care indică la stânga înainte de vârf. Parcă nu aș urca așa direct prin pădure...
Fac o pauză pentru cercetarea hărții, câteva guri de apă și câteva smochine și desculțarea și relaxarea picioarelor pe iarbă. Drumul mă duce, așa cum bănuiam și după marcaje, pe sub masivul Livada-Oușoru și după el face stânga. Am parte de drum larg cu căzături multe deasupra mea pe pantă (nu e frișare sau tăietură) și pădurea mă conduce într-o poiană largă cu ceva oi și câteva stâne lângă care e un stâlp indicator: Vatra Dornei BA 2 ore, Dorna Cândreni CA 1 oră, vârful Oușoru TA 1 oră. Lasă vârful, Cezare, cine știe de ce mai dai în drum! La stână mă întâmpină fainul cioban Vasile Moroșan care mă invită la niște caș și urdă. Da' cum nu! E acolo cu cei doi nepoți ai lui care au venit de jos din Dorna (îmi spusese Lușu să zic Dorna că așa știu oamenii de aici, nu Vatra cum suntem tentați să scurtăm în Muntenia). Scot ultimele guri de pălincă și ne tot luăm la povești. Îmi spune că a fost pe Preluca și știe de stâna din Dieci, are rude plecate pe afară... Mă servește cu caș și cu urdă (”Cumpăr, normal, să duc acasă brânză de la mama ei din Dorna :D!”), îmi dă să beau o cană de jintiță și una de smântână (copiii întind într-o farfurie cu pâine în smântână, sunt șmecheruți și tare simpatici, caută să se ferească de muncă și când zice bunicul de treabă, nu au ce face și se duc să strângă vacile sau să aducă lemne la spart)... Vasile îmi mai povestește despre certurile pe care le are cu vecina cu brânza fiindcă el le dă concurenților care vin zilele următoare să urce pe Oușoru caș și urdă și ea nu le dă... Unul din băieți vine cu mine o vreme printre case și se oprește la ultimul gard, la pădure, fiindcă nu vrea să se rătăcească! Ce cuminte! Când e să plece, vin părinții cu caii din Dorna Cândrenilor și coboară cu ei. Oameni frumoși!
Drumul merge prin pădure, urcă la 1226m și apoi coboară pe culmea Runcului alternativ prin pădure și prin zone defrișate. Cel mai probabil marcajele coboară undeva la stânga fiindcă eu reușesc să le pierd când văd primele case din valea Dornei. Cred că acolo este Vatra Dornei și cobor până la o stână unde doi câini mă latră vioi. De fapt este păcăleală că am coborât prea la dreapta și sunt între Dorna Cândrenilor și Roșu. Asta e!
Urmez drumul pe sub stână, face dreapta tot în coborâre, las pe stânga o plantație deasă de molid și pe lângă gardul ei tot cobor la stânga. Se adâncește o vale în plantație și văd niște mistreți care vin din interior, se curentează în gardul electric și fug speriați înapoi. La mine nu au cum ajunge! Mai cobor pe drum pe lângă niște vile în construcție și drumul mă conduce în coborâre continuă spre apa Dornei. Tot o văd în stânga sub mine și nu văd pod. Așa că merg înainte pe sub pereți de stâncă tăiați special pentru drum. În următorul luminiș drumul intră printre garduri, las o poartă de lemn pe dreapta și la stânga ies la șosea în amonte de podul auto/de cale ferată (17.50, lângă popasul Podu' Alunului). Am intrat în civilizație!
Merg vreo 500 de metri și pe dreapta văd o benzinărie Socar. Nu contează ce firmă este, au apă rece! Iau o sticlă de doi litri pe care o beau pe jumătate și o sticlă de 1.5 litri de Icetea pe care o golesc (deși e de la frigider) și întreb de microbuz până în Dorna.
”Chiar de aici de la intrarea în benzinărie! Vezi că e gara alături, poate ai tren!”
”Mulțumesc!”
Am tren prea târziu și nu mai am prea multă vreme de stat în stațiune. Am noroc și o angajată CFR îmi arată de unde iau microbuzul și chiar vine în câteva minute. Plătesc câțiva lei și mă duce cei patru kilometri până în centru. Îmi dau seama că e o nebunie ce ziceam eu: să merg pe jos! Probabil mă termina căldura cu rucsacul mare și mers prin soare!
Așa merg la gară, îmi iau bilet la trenul de noapte IR 1654 spre București (21.15, plecare din Vatra Dornei Băi h.) și am vreme să mă plimb puțin prin centru după un schnitzel foarte gustos, o bere și un papanaș cu cremă de vanilie, mai bun chiar decât cei de la Piatra Arsă. N-am ce face, primesc locul I la papanași!
Spre apus (20.45) merg spre gară la trenul spre București.
Văd pe telefon că vom trece prin pasul și tunelul Mestecăniș lung de 1647 metri. E un tunel drept, în două pante, care mă ține treaz. Gările până la Mestecăniș trec repede și aici trenul se odihnește puțin înainte de a intra în tunel. Un pic de istorie a tunelului se poate citi aici.
Și cu acest loc ”văzut” (e vorba mai mult de mulțumirea sufletească a unui împătimit de multe lucruri și în general de nou!) mă culc până, hăt, spre dimineață. În Suceava se umple compartimentul și abia după aceea vom putea dormi toți în voie cam până aproape de Ploiești. Cum e și normal la noi, chiar înainte de Chitila trenul se oprește. S-a stricat locomotiva și trebuie să așteptăm alta! Unii se urcă pe proprie răspundere în personalele care trec pe lângă noi, alții rămân în vagoane... Singurul motiv pe care îl văd acum pentru grabă este pierderea unui avion sau a unui serviciu sau a vreunei întâlniri foarte importante. Altfel... Ajungem cam cu 100 de minute întârziere în București. Ceva normal în țărișoara noastră...
Acasă îmi trece oboseala și încep să revăd poze și să îmi adun amintirile din Făgărașii Nordului. Parțial seamănă cu Alpii Transilvaniei. Vorba unui coleg de club: Făgărașii îs unici. Și inegalabili, adaug eu!
Alte două grupe de munți, alte frumuseți... Fiecare munte are frumusețea lui, precum are și fiecare om! Spre deosebire de oameni, munții își arată frumusețea oricui se apropie de ei, nu se tem și nu sunt egoiști unul față de celălalt...
Mulțumiri colegilor și Munților și să ne revedem cât mai curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu