miercuri, 19 iulie 2017

Pădurea Râioasa, Săbăreni 20.05.2017

În drum de la un prieten de la muncă spre casă, după o troiță unde prima dată văd icoana sfintei Eugenia (vă dați seama că din curiozitate am căutat istoria ei când am ajung acasă), hotărăsc să îmi scurtez un pic drumul direct prin pădurea Râioasa. Eu o știam de pădurea Săbăreni și acasă i-am aflat numele după un filmuleț de pe Youtube în care e filmată o ciurdă de porci sălbatici (recunosc, acum când scriu am aflat și eu termenul). Voi vedea o astfel de ciurdă în drumul meu. Venise să bea apă dintr-o baltă și la primul meu fâșâit au fugit în toate direcțiile :D! Sandalele și pantalonii scurți mi-a udat prilejul de a-mi face un urzico-masaj :D de toată frumusețea (urzici de peste un metru înălțime și nu ai cum le ocoli)!













Brașov - Dealul Melcilor 16.05.2017

Am pauză de vreo trei ore și, cum sunt în apropierea Dealului Melcilor din Brașov pe care vreau să îl văd de multă vreme, nu stau locului și merg la plimbare. 

Prima și ultima imagine sunt de la pensiunea ”Floarea soarelui” unde am stat peste noapte. Povestea de la final este simpatică și are ceva sentimental în ea. Primul citat mai are asociate câteva pe pereții dintre camere. Dacă veți ajunge vreodată acolo, veți recunoaște poate câteva dintre ele! (fac reclamă fiindcă este un loc tare fain).

Ca să ajung pe Dealul Melcilor (în două imagini vedeți de ce se numește așa), trec pe lângă Sfinx, pe lângă monumentul eroilor și pe lângă Cramele lui Decebal. Vă dați seama că e vorba doar de imagine, parcă știu că Burebista dăduse foc viilor fiindcă produceau prea multe pagube ”la cap” :)))

În rest m-a impresionat plăcut micuțul deal din mijlocul orașului care face parte din aria protejată ROSCI0120 Muntele Tâmpa. Tare fain se vede orașul de deasupra! 

PS1: Pe aici se mai plimbă oameni cu înclinații sexuale mai puțin obișnuite ;)
PS2: Atenție la zonele stâncoase unde se poate aluneca! Sunt ceva înscrisuri în acest sens!




















Baiului 13.05.2016

Cu câteva zile în urmă vorbesc cu Carmen să ne vedem în gara din Sinaia să mergem la narcisele din Valea Rea. Cum ajung mai devreme, admir puțin influența arabă în arhitectura gării principale. La nord și la sud sunt cele două gări regale, Sinaia fiind singura localitate de acest fel. Cea din nord a fost construită în 1886 de către secția de întreținere L.S.C.F.R. Sinaia și a fost folosită până în 1940. După 1948 aici au fost sală de spectacole, bibliotecă și club sindical, sală de dans, bar, discotecă și în prezent muzeu al trenurilor în miniatură. Noua gară regală, aflată la sud de corpul principal, a fost construită în 1938-1940 după planurile arhitectului Duiliu Marcu, are arhitectură simplă cu finisaj de piatră din cariera Izvor-Sinaia. Între 1949 și 1962 a funcționat ca club muncitoresc C.F.R. și după 1965 ca gară de protocol. În fine gara de călători a fost construită în 1911-1913 de societatea Cartner&Co în stil îmbinat cu zona premontană a Sinaiei.

Intrăm pe Valea Rea și din povestire în povestire (nu ne-am văzut de mult) nici nu ne dăm seama cum urcăm pe firul văii prin pădure. Doar două pauze scurte facem: una la niște tăietori de lemne ca să ocolim lemnele lăsate în drum și a doua în care eu cobor la o mică amenajare de apă de unde auzisem ceva ca un huruit continuu. Este vorba de apa care trece prin barajul alăturat! Bine, pauzele de băut apă nu se pun :D!

Ieșim în zona finală, despădurită, schimbăm câteva vorbe cu trupa care, parțial se întoarce la gară, luăm apă de la ultima sursă și ne trezim sub picioarele de munte pe care sunt narcisele. Drum de voie, de admirat și de pozat și ceva schimb de impresii cu grupul de trei doamne care veniseră cu același scop. Urcăm cu grijă printre narcise, la mijlocul pantei punem ceva pelerine de ploaie să nu ne ude picurii care ne vor însoți până sus în culme. Ploaia vine după noi de jos din vale, nu avem prea multă vreme de stat și coborâm, pe curbă de nivel, spre Stâna într-un picior unde vom ajunge chiar înainte de răpăiala mai serioasă.












Facem pauza de masă și de nițică încălzire. Oricum nu plecăm mai departe așa pe ploaie! După vreo jumătate de oră cerul se înseninează și coborâm până puțin sub cabana privată cea nouă și închisă. Stăm un pic ca șopârlele la soare și ne tot lăsăm pe picior pe un fel de drumuri forestiere (ce fain e să captezi energia solară pe piele...). Prima surpriză faină este un pui de cucuvea care căzuse din cuib și stătea timid la baza unui copac. Și noi care am făcut liniște să îl putem poza...





Drumul forestier ne duce cumva la stânga, avem parte și de ceva zone cu noroaie (deh, pe munte și mai ales după ploaie trebuie să te aștepți la așa ceva!) și ieșim după multe serpentine în partea de sus a Zamorei.

Intuiția ne coboră pe strada bună și, unde se termină asfaltul, un nene ne indică să coborâm pe potecă până la podul suspendat și apoi după el la dreapta spre gară. Ajungem repede la gara Poiana Țapului. Hai la cofetărie până la tren! Pentu o prăjitură și o bere! Loc fain unde ne întâlnim cu câțiva din AMC (Asociația Munțarilor Șprițul) și cu Alexandru Vlad, un prieten din Poiana Țapului. Faină întrunire și zi până la drumul spre casă (până la gară îmi ghidez prietenii șprițari care merg la un amic la un grătar).