Fiindcă am puțin timp liber, merg cu trenul până la Periș și caut ”obiective turistice” în zonă. Fusesem altă dată la schitul Bălteni din apropiere și acum mă mulțumesc doar să merg până la balta Periș. Primele obiective sunt chiar la ieșirea din gară: o înghețată rece și monumentele eroilor din cele două războaie mondiale...
La barieră fac stânga și ajung la balta privată Periș. Loc liniștit chiar aproape de localitate și de calea ferată...
Pe lângă baltă ajung la podul de cale ferată, îl trec cu atenție și mă afund în pădurea deasă de salcâmi de după ea. Imense pânze de păianjen, mulți spini, toropeală... Noroc că nu ține mult și ies pe câmp în spatele pădurii. Tot am timp, hai să mai merg...
Ies la un drum paflat între calea ferată (uneori cu plopi umbroși) și lanurile de grâu sau de floarea soarelui. Tot ești tu, Cezare, călător, tot te atrage Camino într-un fel sau altul (nu e musai să fie o variantă iberică, Camino este drumul personal parcurs oriunde), mergi acum înainte până la prima gară. Câțiva kilometri, pauze și drumuri prăfuite, un singur om pe tot drumul, salutări de la mecanicii de locomotivă (cât de obișnuit o fi pentru ei să vadă un călător dezbrăcat până la mijloc care merge paralel cu calea ferată pe un drum de câmp...). Ajung la punctul de oprire Dîrza cu ceva vreme înainte de următorul tren spre casă (dinspre Buzău), mai schimb câteva vorbe cu un tânăr țigan care se mândrește că nu e dintre cei care doar fură și face naveta circa 150 de kilometri pentru a câștiga bani cinstiți la patron. Bravo lui, mai cunosc astfel de oameni! Nu culoarea și etnia caracterizează un om, ci ceea ce spune și mai ales ce face cinstit!!!
Câteva ore petrecute în spiritul Camino-ului...
Niste peisaje de poveste cred ca a fost foarte interesanta calatoria.
RăspundețiȘtergereinchirieri auto Bucuresti