miercuri, 11 noiembrie 2015

Pirin 3-10.10.2015 - ziua a cincea

Bună dimineața! Îmi spun doar mie că în preajmă nu pare să fie nimeni altcineva... Ba da, este un fluture ce pare a avea aripile din trunchi de copac! Doar ce ies din sac și mi se așează pe polar. Trebuie să menționez că e destul de răcoare de mi-am pus polarul pe mine când am ieșit din sac. Până atunci îl folosisem ca pernă. 
În căsuța mea e destul de rece, hainele sunt uscate și afumate. Chiar credeți că mai contează după un somn așa de sănătos? În godin de aseară nu mai e foc și e tare rece acum...
Ies din sac și mi-l strâng pentru drum, văd ce conserve mai golesc de prin rucsac (de acasă aveam două conserve de hummus primite cadou de la prietenă chiar pentru tura asta; pe prima o mănânc acum cu lipie, îmi mai fac niște paste repede și caut să scap de cât mai multă mâncare, în fond astăzi ajung la civilizație) și mă uit că am ceva probleme cu rezerva de apă. Aseară puteam be din râu, acum e tulbure și maro și nu îmi vine să iau în sticlă. Mai rezist eu cu litrul pe care îl am, mai ales că e umezeală, burează și pe vreme d-asta nu prea îți vine să bei apă... Strâng rucsacul, îi pun husa de ploaie și la drum. Pare să fie o zi tare umedă... 
Așa cum hotărâsem aseară, merg pe drum indiferent ce s-ar întâmpla. E singura soluție să ies la civilizație! Și ce să vezi minune: după ce las în dreapta poteca de pe vale pe care mersesem ieri, doar fac 10-15 metri pe drum și văd pe dreapta  drumului pe un copac un marcaj șters. Îmi confirmă că sunt pe drumul bun, așa cum bănuiam aseară de pe hartă! Aici ar trebui să fie Belbov Preval conform hărții. Sunt convins de asta și acum, când scriu, îmi dau seama de greșeala de atunci: denumirile cu Preval sunt date de obicei pentru șei, nu pentru văi! Așadar Belbov Preval nu e stâna unde am dormit și șaua unde ajung nițel mai încolo! Urc pe drumul forestier și în câteva zeci de metri văd o salamandră. Știți ce frumos arată și mă opresc de-i fac o poză prin frunzele colorate (se potrivește peisajului)! Urmează a doua, urmează a treia, urmează a patra salamandră... Chiar sunt surprins de câte sunt și începe chiar să mi se pară logic să le văd în atâta umezeală (nu v-am spus că plouă în continuu mărunt!).
După o curbă la dreapta urc pe drum și dau de alte salamandre: nr. 5, nr.6, nr.7, nr. 8... Așa multe o dată nu am văzut până acum... Ajung într-o mică șa (aici e Belbov Preval) unde nu sunt deloc semne indicatoare. Totuși drumul forestier te conduce peste șa și apoi în continuare coborâre. De remarcat în șa în partea dreaptă un adăpost acoperit cu plastic cum am mai văzut și ieri... La vale pe drum prin pădure și cu valurile de ceață în valea din față fac prima pauză la niște ciuperci mari. Motiv ca în stânga să văd a noua salalmandră care fuge în iarbă! Las ciupercile și în câteva minute dau de un alt grup de ciuperci și trebuie să vă arăt și vouă cât de mari sunt: piciorul are 20-25 de centimetri și cea mai mare are pălăria cât două palme ale mele una lângă alta (și știți că am palma destul de mare!).

Drumul continuă să coboare printre dealuri și valuri de ceață și chiar mă gândesc dacă pe aici ar putea trece vreo mașină la câte adânci sunt șanțurile... Ajung pe un picior de deal unde pe sub niște stejari văd un grup de floricele foarte faine cu pistilul întors în jos și petalele în sus. Culoarea petalelor se vede din anumite unghiuri într-un alb complet și din altele într-un violet strălucitor. Foarte faine și trebuie să le fac o poză! După vreo 20-30 de metri mai văd un alt grup de flori asemănătoare pe partea dreapta a drumului...

Cu bucurie pentru fiecare minune a drumului continui în aceeași coborâre pe culmea dealului și curând drumul mă duce la dreapta în aval. Faină e marea de nori în care se pare că voi intra... Cu ceva pietre atârnate deasupra drumului (să nu uităm totuși că suntem în Pirin și rocile seamănă cu cele de ieri de după Popovi Livadi!) ajung la o barieră ridicată. Și văd și o bornă kilometrică pe care scrie OK și o săgeată în sensul meu de mers! Semne cum sunt pe Camino de Santiago... Drumul face o serpentină spre amonte și în următoarea spre aval las în sus un alt drum forestier... Pe hartă se poate vedea că drumul duce spre Goleșovo... Pe drumul principal spre aval în 10 minute dau de un grup de stânci pe dreapta și pe ele un semn de schimbare a direcției la 90 de grade la stânga. Și mai apoi? Cobor peste pământul cu bălegar (e de fapt un adăpost cu loc de oi/vite neîngrădit) să caut drumul mai departe. Pe dreapta sunt bălării și pantă, pe stânga pare un drum ce coboară la firul văii... Cum plouă mărunt, revin la adăpost, intru în el dezlegând sfoara cu care e prinsă ușa de un cui din toc, iau un cauciuc de afară pe post de scaun și analizez harta. Sunt în valea Kalimanska și poteca marcată ar trebui să treacă apa pe undeva. Drumul forestier continuă să coboare continuu pe versantul drept al văii spre Kalimanți, sătuc de unde asfaltul m-ar duce în Katunți... Cum nu văzusem semne mai departe spre vale, continui câțiva pași pe drum. Valea pare la început canion și apoi ceva mai largă. După prima curbă mă gândesc câteva clipe și hotărăsc o ultimă încercare. Totuși pe undeva pe acolo la râu trebuie să fie poteca, altfel se formează versanți prea adânci mai jos... Revin la căsuță și cobor pe ceea ce vă spuneam că pare un drum...


Și, măi să fie! Chiar pare drum de trecere peste apă! Trec pe pietre, cotesc la dreapta și prin mica luncă merg în aval printr-un fel de poiană vreo sută de metri. La stânga în sus se formează o potecă pe care intru cu hotărâre. Nu mai e umblată de ceva timp și totuși e foarte vizibilă. Și corespunde cu ce am eu pe hartă! În față văzusem o pădure de pini peste stejarii mici și întortocheați și sper să ajung la ea. Și poteca mă conduce mai întâi pe prima parte a piciorului de deal Kosmovița, trec o curbă de nivel cu perne de mușchi, urc într-o serpentină în pantă pe a doua parte a piciorului și ajung sub pădurea de pini. Pe vechiul drum de exploatare din când în când îmi apare câte un vechi ciot de stâlp de beton cu o parte de lemn prinsă de el. Semne de drum bun! Și la un moment văd pe dreapta și o săgeată pe care ar trebui să scrie Petrovo și E-4! Se vede doar E-4! Urc pe poteca semi-sălbăticită până în colțul pădurii de pini și după el cotesc la stânga adânc într-o vale întunecată și plină de liane. Poteca e bună și vizibilă pe curbă de nivel... Urc pe versantul stâng al văii și de aici mi se formează o altă curbă de nivel pe partea nordică a pădurii. Printre ramuri de pin și picături de ploaie continui pe ea cu mare plăcere...



O altă curbă de nivel și ies într-un gol de deal de unde se vede printre nori (sau așa ar trebui!) zona de unde vin. De aici se formează un drum de căruță ce coboară pe culmea dealului și îl urmez cu atenție la noroiul care tinde să se adune pe tălpi și să îngreuneze bocancii, ei fiind grei deja și fără ”anexe”! Drumul iese din pădure, urmează linia dealului puțin curbat la stânga și după două-trei valuri de deal văd Petrovo, capătul traseului E-4. Un fel de Santiago de Compostela pentru traseul european de trekking! Drumul mă duce la stânga pe o zonă din ce în ce mai pietruită, ajung într-un fir de vale și pe el în jos cobor la grupul de stâne Parițata. Le văzusem mai devreme și mi se părea cumva logic să trec pe la ele...
La stână văd două capre și mă opresc să le fac o poză. De ieri de dimineață sunt primele animale mai mari pe care le văd și sunt tare curioase și simpatice. Ies câinii și încep să latre la mine, iese ciobanul și întreb de Petrovo. Îmi spune el mai multe în bulgară și rețin doar ”Deset, petdeset minuti”/”Zece-cincisprezece minute”! Îi mulțumesc și continui pe drum.
Las pe dreapta un bazin de acumulare a apei și pe stânga un mini-baraj de scurgere (vor mai fi câteva pe marginea drumului spre sat), pe dreapta după salcâmi un măgar curios rămâne cu privirea spre mine și ajung la bisericuța mică de la marginea satului. Final target! Mă opresc la fântâna de la poarta bisericii și îmi ”umplu” setea și rezervorul, de pe partea dreapta îmi iau din vie un ciorchine plin de struguri mici, negri și dulci (bănuiesc că e via bisericii și oricum nu se supără nimeni dacă un turist ia un strugure de pe aici!), cobor și revăd marcajele BR pe stâlpi, la prima intersecție fac dreapta și dintr-o boltă iau și un ciorchine alb și întreb la următoarea intersecție foarte simplu ”Țentr? Avtobus?” (ghiciți ce înseamnă, nu :D?). Mă ghidează un șofer la stânga și în câteva minute (circa 14.00) sunt la stația de autobuz. 

Un sărac cerșetor îmi spune că am mașină la 16.00 (”avtobus, cetri ceasa”) și îmi arată stația. No bun, acum două ore ce să fac? Pe partea cealaltă a străzii e un parc cu bănci de lemn în gard. Mă așez și vine un alt bătrân sărac și începe să îmi vorbească în limba lor. Cam duhnește a alcool tare combinat cu bere și caut să nu îi respir vaporii din vorbire. Scriu un mesaj prietenilor și când mă uit la ”colegul de bancă”, sforăie cu capul lăsat pe bărbie. Beat trebuie să fii să dormi așa... Mă ridic și merg la terasa din apropiere. E închisă vreo două ore (e vânzătoarea plecată!), mă schimb cu haine uscate și mănânc hummus-ul cu altă lipie, ”primesc” baxurile de suc pe care o mașină de distribuție le lasă cu factură în ușa magazinului, mă mai plimb și citesc afișele electorale, bâătrânul bețiv e luat de ceva rudă cu mașina, pe la 15.30 nu mai am răbdare și merg un pic în sus după stație spre centru. 

Vis-a vis de stația de beton de autobuz (de unde niște săraci curioși mă cheamă să stăm de vorbă - la fel fac și bețivii de la bar; n-au mai văzut de mult așa ciudat care să vină de peste munți!) e un panou cu descrierea satului de munte Petrovo. Doar spicuiesc câteva informații pentru voi. Lângă sat în amonte e o zonă cu izvoare cu debit de 1100-1300 l/s! S-au găsit în excavări urmele unei băi romane, în cele cinci biserici s-au găsit schelete din primele secole ale creștinătății, în perioada renascentistă s-a dezvoltat aici industria fierului, în secolul XIX satul e înregistrat cu 200 de case și 1900 de locuitori dintre care o parte musulmani bulgari sau turci, la doi kilometri în amonte sunt niște peșteri din sec. XIV-XVII cu oale și depozite de grâne, s-au găsit urme ale unui templu în aval de centrul actual și se cunoaște existența unei moschei până la războaiele balcanice (1912-1913), 2,5 kilometri la sud se găsește o scară naturală cu o gaură în mijloc despre care se crede că purifică și iartă păcatele, tot în apropiere se găsește peștera Rupa despre care nu se știe sigur dacă e naturală sau excavată...

Un copil la terasă îmi spusese că autobuzul vine la 16.30. Aștept în stație la 16.00 și văd că dintr-o mașină coboară trei femei și întoarce. Îi fac cu mâna și șoferul mă ia cu el. Nu e autobuzul pe care îl vedem în câteva minute pe drumul spre Katunți. Aici mă lasă șoferul în stație (satele par din ce în ce mai mari și dezvoltate) și la 17.00 pornesc cu autobuzul de Sandanski (2.5 leva=7 lei). Îi spun șoferului că vreau să ajung în Melnik și după o parte de drum pe autostradă (ruta este Vrania-Hârsovo-Kalatovo-Novo Konomladi-autostradă pe lângă Pevunovo-intersecția între Pevunovo și Novo Delcevo) mă va lăsa la intersecția amintită adineauri. De aici mai am 12 kilometri până la Melnik și îmi spune că se întoarce el în 10 minute și mă duce el. Burează un pic, fac cu mâna și o echipă de muncitori cu mașina mă ia la ocazie. Ei merg în Sklave și nu văd o piedică să mă ducă gratis până la Melnik. Le mulțumesc pentru imensul ajutor și mă bucur de vreo două ore de lumină în Melnik. 
Îmi caut un loc de cazare și găsesc la un family hostel un loc/cameră cu 40 de leva (circa 96 de lei). Poate părea mult, dar consider că merit asta după toată tura! Condițiile sunt cam de trei stele de la noi! Nu mai intru în detalii organizatorice, cert e că după ce scap de ruscac, ies la o plimbare prin stațiune spre seară până jos la parc. Văzusem mai devreme niște magazine de vinuri și acum sunt închise (rămâne mâine să găsesc ceva deschis, Melnik fiind zonă viticolă renumită la bulgari pe lângă vestitele piramide de la Melnik!) și intru la Melnik Bistro. Fac eu un pic de reclamă acum fiindcă merită! Restaurantul e foarte fain și obișnuit aici, mesele de lemn și amenajările te fac să te simți ca acasă, meniul e foarte fain și, surprinzător de bucuros, găsesc destule opțiuni fără carne. Iau o supă Tarator și voi vedea că e de fapt ceva rece foarte gustos (2.5 lv, 400 grame), miș-maș de 5 leva (un fel de omletă mare cu multe legume), cartofi prăjiți (o ditamai strachina) și o bere Pirinsko. Abia reușesc să mănânc totul într-o atmosferă care îmi aduce aminte de bunici (preșuri pe lavițe, fețe de masă tradiționale, totul pare a fi din lemn), servirea e ireproșabilă și foarte rapidă, primesc bonus de șervețele personalizate la cerere și parcă nu aș mai pleca... Ca și în alte dăți - acum fac socoteala că pentru mine este o tură aniversară, sunt a zecea oară în Bulgaria în locuri diferite, confirm cu vârf și îndesat ospitalitatea bulgarilor!


Fiindcă după masă nu e bine să lenevești, pornesc în sus pe uliță în sus. Trec pe lângă intrarea în Muzeul Vinului (îmi promit să vin mâine dimineață fiindcă intrarea e doar 3 leva!) și urc printre casele cu arhitectură tradițională: etajele se află în exteriorul clădirii față de parter sunt sprijinite tradițional pe bare de lemn solide printre restaurante și tot felul de hoteluri. Ulița e cu pământ și piatră, nu e asfalt și mi se pare cu atât mai plăcută plimbarea. Vă arăt o singură poză fiindcă merită mai mult să vedeți la fața locului decât aici ;)!
Pe seară mă retrag la hotel la somn anunțând gazda că mâine dimineață vreau să mai mai plimb puțin și apoi să iau bagajul. Foarte ok și îmi spune de toate autobuzele spre Sandanski și Sofia. Mă cam trage drumul spre casă... Ce mă bucură mult când gazda îmi spune ”Leka noșt!” Îi răspund la fel și până adorm îmi aduc aminte de desenele animate Mișki Pișki de la bulgari și toate imaginile de atunci (casa-ciupercă în care intrau vara la somn sau omul de zăpadă și derdelușul din lunile de iarnă). Așa că și eu vă spun ”Leka noșt!” până la povestea ultimelor două zile din această tură. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu