vineri, 7 august 2015

Verde pe Podul Mogoșoaiei 06.08.2015

Am de făcut o rezervare la un local pe calea Victoriei (înainte îi spunea Podul Mogoșoaiei, drumul de lemn ce ducea de la Palatul Domnesc din centrul orașului spre palatul de la Mogoșoaia) și pornesc pe jos prin soare dogoritor de la Piața Victoriei spre centru. În dreptul străzii Mihail Moxa (pe dreapta) găsesc pe stânga parcul Nicolae Iorga, un petic de verdeață pe una din principalele artere bucureștene. Cu siguranță ați fost aici, eu până acum nu intrasem în părculețul cu bustul lui Nichita Stănescu în mijloc. Cercetez cu interes aleile mai largi sau mai înguste, de asfalt, piatră cubică sau nisip, miros și respir prin zade sau prin pini arși de soare, verific cât de rece e apa dintr-o țâșnitoare... În 10-15 minute am văzut cam cu ce se mănâncă oaza verde de pe Victoriei...





Gard în gard cu parcul se află parohia Sf. Nicolae Tabacu, o biserică mare, albă și, presupun răcoroasă. Intru câteva minute după ce citesc câte ceva din istoric/pisanie: 

”Dintru început, biserica aceasta s'a numit . Pe la 1752, era de lemn fiind miluită cu cărți bisericești de Măria Sa domnul Constantin  fiul lui Nicolae Vodă Mavrocordat. În 1776 jupân Dima Tabacul, jupân Drăghici Tabacul și cu Dimitrache Preotul, se îngrijeau ca niște ctitori de cele de nevoie pentru sfântul lăcaș. La 1864, pe urma unei alte biserici de zid, preotul Ștefan și credincioșii enoriei sale, o înalță  pe aceasta de astăzi, pe care - stricându-se cu totul pe dinafară - cinstita primărie a capitalei găsi cu cale a o repara în vara anului 1940, de cumplit războiu între marile noroade și jale pentru țara noastră. Și s'a sfârșit la începutul domniei M.S. regelui Mihai I, paroh fiind preotul C.Bobulescu din Vlădicenii Jașului, epitropi domnii avocați: Dim. Th. Pascu, N. Turbure și Șt. Constantinescu - pensionar, iar arhitect Adrian Gabrielescu.”
Ce văd vis-a-vis de biserică: parcul și grădina Academiei Române! E poarta deschisă, e un paznic și întreb dacă pot intra să fac câteva poze. ”Da, doar câteva minute că sunt camere!” Săracii, ce speriați sunt de camerele de supraveghere... Parcă un telefon sau un aparat foto ar distruge frumusețe de parc și de grădină. Adevărul e că până să intru, mai văzusem un străin care a întrebat prin gesturi dacă poate face poze și a fost lăsat...

Grădina este superbă, parțial este o mică grădină botanică cu o fântână-sferă de apă, plante cu plăcuțe explicative... pe o laterală sunt trei sarcofage descoperite în Dobrogea. Cel mai mare, de origine romană din sec. II-III (ca și celelalte) are pe el motivele leului teuton și al demi-palmetelor asociate cu frunze de acant, al doilea are motivul meduzei, genii înaripate și o tabula epigrafă și al treilea mai mic nu are decor. Pe o platformă spre biblioteca Academiei Române (clădire inaugurată în 2001) găsesc o sculptură abstractă și o sinteză cu diverse capete de coloane. Tot lângă bibliotecă este un monument dedicat lui Conrad Haas (1509-1579), precursorul rachetei în trepte care a lăsat la Sibiu Varia II 374, cel mai vechi manuscris din istoria rachetei moderne (informații luate de pe Wikipedia). La întoarcere prin grădină în sfera de apă chiar văd capătul unui frumos curcubeu și mă ridic la timp de pe o bancă pentru a nu trece prin bătaia unei stropitori circulare :).






Am o senzație că aici mi se termină drumul și tot insist pe drumul meu spre rezervarea de care spuneam la început. Probabil fiindcă trebuia să văd și casa Cesianu (sec. XIX) care a găzduit fosta Legație Germană, una din sălile teatrului de revistă Constantin Tănase și mai recent cazinoul Victoria. De altfel și grădina cu umbrele tentează oamenii mai comozi...
La trecerea de pietoni citesc pe jos sfatul următor și văd un smiley pe un stâlp de dirijare a mașinilor.
Prezentul înseamnă de fapt confirmarea faptului că toate locurile sunt rezervate și realizarea scopului verde pentru care am fost astăzi pe Calea Victoriei...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu