miercuri, 1 aprilie 2015

Cu trenul prin Europa 4-26.01.2013 Ziua 20 Roma, Firenze, Bologna, Venezia Mestre, Spresiano

Câteva ore de somn și gata pentru o nouă zi! Mă trezesc dimineață pe la 7.30 și aud un tip în cameră vorbind în română. Mă înviorez de dimineață și intru în vorbă cu el. E venit de 5 ani în Italia la muncă și e doar în trecere prin Roma. E un pic uimit cum de sunt români care vin în Italia doar să se plimbe! Pleacă la treabă și mă pregătesc și eu de plecare. Îl salut pe Jiri care a deschis puțin ochii, predau cheia și prosopul și recepționerul, deși amabil, încearcă să mă păcălească. "You don't have caution?" "I have 5 euros!" "OK!" Îmi dă banii, îl salut și la drum. Îi spun că voi reveni la ei data viitoare la Roma. 

Cum autobuzul nu vine, pornesc pe jos vreo 20 de minute până la Rebibbia. Abia când să ajung mă depășește primul bus! Dau să cobor la metrou și la aparatele de validat nu știu de ce nu îmi merge cartela. Arăt cartela la un paznic, vede că e valabilă și mă lasă să intru reușesc să intru. Iau primul metrou și la 9.24 sunt în gară (Roma Termini). Deci trenul de 9.25 s-a dus (am programul trenurilor fotografiat aseară pe laptopul lui Jiri)! Îmi iau două cornuri și un suc pe care le mănânc repede și îmi plătesc la aparatul automat rezervarea la Frecciargento 9414 și pornesc spre Firenze/Florența. Frecciargento este al doilea tip de tren rapid din Italia (administrat de Trenitalia). Puțin v-am povestit despre trenurile rapide italiene acum două zile! Pe panourile din tren arată vremea în toată Italia, condițiile meteo de la destinație și evident, sigla Frecciargento de câteva ori! Nu am timp prea mult să mă plictisesc fiindcă în aproape o oră și jumătate sunt în Firenze Santa Maria Novella. 
Aici mi se pare că lumea e cam haotică. Mai nimeni nu știe să îmi dea informații de trenuri. Noroc că de pe hartă deduc că ar trebui să merg prin Prato, Bologna și Padova. Fac poze la orarul trenurilor și pornesc la plimbare prin oraș. Știu că și aici am câteva lucruri de văzut (legate de daci). Urmăresc semnele de ieșire (uscita) și ajung în afara gării. Nici o hartă, nici o informație! Iau cu un euro o hartă de la un vânzător ambulant din gară. Evident e o mică afacere care dispare la prima apariție a vreunui carabinier! Mă rog, pentru mine e bine și nici foarte scump, deși în alte părți am găsit hărți gratis! Îmi marchează obiectivele și știu că oricum mă voi descurca doar cu harta. Chiar dacă așa le par, eu nu sunt un turist oarecare. Pe lângă obiectivele cunoscute mai caut și alte lucruri de neînțeles pentru localnicii săritori/curioși/profitori... 

În Piazza della Stazione sunt multe biciclete parcate și în spate văd Basilica di Santa Maria Novella. De fapt aici este spatele bazilicii, cea mai importantă biserică florentină ce a aparținut ordinului Dominicanilor.
Intru pe via dei Panzani, las pe stânga bazilica și hotelul Bonciani unde a stat Giuseppe Garibaldi pe 22 octombrie 1867 (Garibaldi, unul din eroii unificării Italiei). Continui pe via dei Cerretani și mă opresc puțin pe dreapta la biserica di Santa Maria Maggiore (același nume cu cea din Roma!). La ora 12.00 închid biserica, deci trebuie să mă grăbesc :D!

Biserica inițială a fost construită în sec. VIII și cea actuală în sec. XI, fațada fiindu-i renovată în sec. XIII. Exteriorul este simplu cu pereți de piatră și cu un cap roman pe unul din ziduri (Berta). Interiorul este simplu cu navă principală și două aripi și putem vedea câteva lucrări de artă religioasă (icoane, picturi stucco, sculpturi statuare).


Ies și mai merg puțin pe aceeași via dei Cerretani până în Piazza del Duomo. În fața Domului printre lucrări stradale (aici e piatră cubică cum era o dată cam peste tot prin București, cum mai e acum prin orașe de-ale noastre mai mici și mai pitorești!) este Battistero din San Giovanni, un loc de botez cu statut de bazilică. Este una din cele mai vechi clădiri florentine, datată la începutul mileniului 2 (1059-1128) și construită în stil florentin specific. Se remarcă ușor cele trei uși masive de bronz ale bazilicii. Nu intru aici, întreb de Museo della Arte Moderna și sunt ghidat în spatele domului. Domul este mare și frumos și mă hotărăsc să intru în el pentru câteva minute. 
Domul (de fapt Cattedrale di Santa Maria dei Fiore) a fost început în 1296 în stil gotic de către Arnolfo di Cambio și finalizat structural în 1436 de către Filippo Brunelleschi cu domul central. Pe exterior modelul este realizat din plăci de marmură albă, verde și roz și fațadă realizată în sec. XIX. Înaintea utilizării mijloacelor moderne de construcție, acest dom era cel mai mare din lume și este cel mai mare dom din cărămidă. Lângă catedrală este turnul-clopotniță construit de Giotto care se ridică până la 114 metri înălțime și este unul din elementele caracteristice arhitecturii florentine. 

Nava mi se pare imensă și goală. De fapt este foarte spațioasă! Doar câteva picturi, icoane pe pereți! printre elementele pe care le remarc sunt marmura pe care calcă toată lumea, frescele dintre care rețin statuia ecvestră a lui Niccolo di Tolentino, fresca din Dom și ceasul lui Paolo Uccello, cele două corpuri de orgă din partea centrală a catedralei. Dacă vrei să vizitezi și mormintele (tombs) de la subsol, trebuie să mai plătești 3 euro. Deci pass! 





Ies din catedrală spre stânga, ocolesc turnul-clopotniță cu multe statui la cele patru nivele și găsesc muzeul în spatele domului. Dar intrarea de 8 euro mă oprește, mai ales că nici pe aici nu știe nimeni de vreo statuie de dac. 
În schimb găsesc o expoziție cu intrare liberă dedicată centenarului expediției lui Filippo de Filippi în Karakorum (1909) împreună cu ducele de Abruzzi pe K2. Cine vrea mai multe informații, poate căuta sau citi despre creasta Abruzzi din Muntele Ucigaș Chogo Ri (K2). Nu am voie să fac poze decât la intrare și mă mulțumesc cu vizitarea expoziției.

Din Piazza del Duomo merg spre râul Arno pe via del Proconsolo, trec de via Ghibelina unde e parcarea Garage del Bargello, las pe dreapta Museo Nationale del Bargello cu aspect de turn de apărare și prin via dei Gondi ies în Piazza della Signoria. Este unul din punctele turistice cele mai interesante din Florența/Firenze. Aici este pe stânga Palazzo Vecchia/Museo della Cia Vecchia și lângă el este Loggia dei Lanzi, un frumos muzeu de sculptură în aer liber! 


În centru este statuia ecvestră a lui Cosimo I, mare duce de Toscana și aproape de colțul muzeului este Fântâna lui Neptun construită în 1575 de către Bartolomeo Ammannati. Fântâni asemănătoare construite de același sculptor se găsesc în Bologna și în Grădinile Boboli în spatele palatului Pitti unde ajung peste vreo oră și ceva. Dintre statuile din logie remarc pe cea a lui Perseu cu capul Meduzei în mână și pe cea a Răpirii Sabinelor. Vă asigur că toate statuile sunt superbe!



Din piață mă orientez pe via Vacchereccia și via Por Santa Maria spre Ponte Vecchio. Pe dreapta la un moment dat văd o intrare spre Piazza di Santo Stefano și biserica di Santo Stefano al Ponte. Piața și curtea sunt superbe prin sculptură, arcadele pictate sunt luminate și conservate, statuile lui Nicola Pisano, Giotto și Donatello domină curtea... Intru în biserică puțin și merg mai departe. Pe străduțe mici și pe sub poduri locuite ajung la râul Arno puțin în amonte față de Ponte Vecchio. Ca și în Lovech din Bulgaria, podul are pe laterale multe magazine cu bijuterii (care de obicei plac femeilor :D!). Așa că urc pe pod și dă-i cu praf de mers pe strada pietonală!





La mijlocul podului spre aval este statuia lui Benvenutto Cellini, maestrul aurar din Firenze. De aici deduc (și apoi mi se confirmă) că majoritatea bijuteriilor sunt din aur galben și din aur alb! În jurul statuii este un gărduleț pe care sunt prinse lacăte ale iubirii și promisiunilor eterne...

După pod fac stânga pe via dei Bardi, din Piazza di Santa Maria Soprarno intru pe Costa San Giorgio pe care urcă îngust spre Giardino di Boboli. Pe drepta am o surpriză plăcută: pe o placă văd scris "Biserica Ortodoxă Română"! E vorba biserica di San Giorgio e dello Spirito Santo alla Costa datată pentru prima dată în sec. X. Biserica a aparținut dominicanilor și silvestrinilor și din 1520 a fost dedicată de către călugărițele vallombrosane Sfântului Duh. A fost renovată în sec. XVII și în prezent este folosită de Biserica Ortodoxă Română (adică de cel puțin 27 de ani!). Biserica are hramul ”Înălțarea Domnului”.
Continui să urc până văd "via verde" pe Via del Forte di San Giorgio spre Giardino di Boboli. Asta urmând indicațiile unei doamne de prin zonă (am dat cu noroc de ea fiindcă nu e mai nimeni pe stradă în zona asta liniștită...). 
Surpriză: 7 euro intrarea în parcul-grădină și două aripi ale Palazzo Pitti! Mult, mult! Aflu unde sunt statuile dacilor prizonieri de la paznic (aproape de statuia hidosului Bacchus; tare mă miră că aici știe cineva de statuile dacilor!) și pornesc la plimbare/ explorare a parcului. Dacă tot am dat ceva bani, să mă bucur de ei! Pe dreapta este un gard viu pe lângă care trece agale o mâță și pe stânga sunt fortificațiile castelului Belvedere. Urmez aleea care mă duce deasupra fântânii lui Neptun de unde se vede simetric palatul Pitti și o mare parte din amenajarea grădinii...

Ajung la niște scări cu balustrade circulare și urc printre statui și balustrade spre o poartă. E deschisă și pare să iasă din grădini. De fapt sunt grădinile simetrice de trandafiri de la Muzeul Porțelanului! De aici se văd dealurile Arcetri și casele aflate pe străzi foarte lungi și răsfirate printre pomi. Mai în spate putem vedea Observatorul Astronomic din Arcetri...
Revin la porți, cobor pe alee spre stânga, trec pe lângă toalete, fac stânga pe viale dei Cipressi și mă afund în labirintul verde din dreapta străzii largi. E atât de plăcut printre pereții verzi înalți care ascund imagini pe laterale... Revin spre palatul Pitti chiar în spatele statuii lui Pegasus. Chiar până la statuie se vede o mini-cale ferată pe unde cu siguranță a fost transportată statuia aici (ca și celelalte probabil!). Statuia este în larga Piazzale della Meridiana...

Mă apropii de palatul Pitti și văd că în aripa stânga este ușa deschisă. Înseamnă că se poate vizita. Merg într-acolo și văd că este muzeul Costumelor. Prețul este inclus în banii plătiți deja! Mă intrigă faptul că nu am voie să fac poze și nu stau foarte mult! Sunt costume din multe epoci, rochii de gală și fracuri, costume de păpuși, costume de fete și de diferite baluri, sacouri și diverse haine bărbătești, rochii de seară și parcă și ceva rochii și bluze de casă... Chiar dacă sunt două nivele și aș putea sta mai mult, sunt iritat de restricția foto și ies repede tot pe unde am intrat. Eu de fapt aici în Grădinile Boboli vroiam să găsesc ai noștri daci!

Pentru asta urmez aleea viale della Meridiana prin toată piațeta cu statui și aranjamente pe mai multe nivele (toate grădinile de fapt sunt în spatele palatului Pitti!), cobor spre parcare și chiar când să ies spre mașini, am marea plăcere de a mă afla între cei doi daci. Hainele lor sunt vișinii și capul alb. Unul din ei este tarabostes cu căciulă, altul este dac liber cu părul descoperit! Pe postamentul fiecărei statui sunt reprezentate scene în care romanii iau prizonierii și prizonierele dace din urma războaielor purtate pentru cucerirea provinciei (în principal pentru aur și alte metale prețioase, e posibil să mă repet!). Fotografiez fiecare cadru de pe postament și pe cei doi daci demni indiferent de situația lor (aici presupun că sunt reprezentați ca sclavi!).





Cobor puțin pe via Baco și pe dreapta văd statuia lui Bacchus. E mic, gras și burtos și stă călare pe o broască țestoasă. O fi broasca simbolul norocului, dar aici am impresia că beția a ajuns în așa hal încât nu mia realizează că mia repede ar merge pe picioarele lui decât pe broasca țestoasă...
În dreapta este o peșteră improvizată denumită Grotta dei Buontalenti. Evident că merg până la ea fiindcă e de admirat sculptura interioară! A fost începută de Giorgio Vasari (partea de jos) și continuată de Bernardo Buontalenti între 1583 și 1593. Intrarea este dominată pe laterale de statuile lui Ceres și Apollo. Sunt multe imitații de stalagmite și stalactite care creează tema materiei fără formă, a haosului, a alchimiei preferate de Francesco I de Medici, ordonatorul acestei opere de artă. În prima cameră în colțuri sunt cei patru Prizonieri ai lui Michelangelo, fresca urcă spre tavan spre un geam (oculus) care filtrează lumina printre alte fresce de vânătoare. A doua cameră este dominată de Paris răpind-o pe Minerva (sau Theseus și Ariadna) și ultima cameră este luminată de Venus izvorând din fântână... 

Ies în eleganta Piazza dei Pitti și pe străduțe mă furișez până în Via Maggio.
Sunt uimit de frumusețea Palatului di Bianca Capello (sec. XVI) și ajung la Ponte Santa Trinita aflat în aval de Ponte Vecchio de mai devreme...
Trec râul Arno, fac stânga pe chei pe lângă consulatul onorific al statului Burkina Faso și cel al Norvegiei și ajung în Piazza Carlo Goldoni. Fac dreapta pe via dei Fossi, mă bucur să văd o mașină Logan Lodge pentru marfă printre terasele cu un rând de umbrele și urc până în Piazza di Santa Maria Novella. E foarte aproape de gară! Acum văd foarte clar fațada bisericii cu același nume cu un cu totul alt aspect față de imaginea dinspre Piazza della Stazione. Pe partea dreaptă a bisericii ajung la gară la 14.30.
De pe tabelele de mai devreme știu că primul tren (fără rezervare) e la 15.10 de la linia 7. Mă urc în el și stă... și stă... și stă... Pe la 15.30 mă duc să întreb la informații de alt tren spre Prato. "Certo, certo, linea 1A". Doar că merge spre Pisa fără a opri în Prato! Revin la peronul 7 și la 16.14 (cu 4 minute întârziere) pleacă trenul TI 3072 spre Prato. Schimb în Prato Centrale cu un tren regional REG 11636 spre Bologna Centrale. Drumul e făinuț, sunt multe tunele și trenul merge printre dealuri care încep să aibă ceva zăpadă (doar temporar) spre Bologna. Cert e că înserarea e dublată de ceață și văd din ce în ce mai puțin! Fac ceva schimb de sms-uri cu Iulian și ne informăm reciproc despre dezamăgirile feroviare din Italia (toate trenurile au avut întârziere) și Franța (în Marseille a ajuns cu 35 de minute întârziere). Se resimte oboseala și ațipesc când mai am vreo oră de mers până în Bologna (unde ajung la ora 17.50). Singurul zgomot care mă trezește este cel făcut de angajații care strâng gunoaiele înainte ca trenul să se întoarcă la Prato. La fix! Mulțumesc în gând, cobor pe linia 1 și văd că pe linia 10 ar trebui să plec la 18.20 mai departe spre Venezia (tren regio 2242). Bine că verific în gară că pleacă de la linia 8 în loc de 10! Trenul e plin și abia găsesc loc. O domnișoară care coboară în Ferrara mă roagă sa-i urc valiza sus! Înțeleg un pic mai greu ce vrea, o ajut și mă roagă să o ajut și la coborâre. Bineînțeles, nici o problemă că oricum eu merg mai departe! Ajung în Bologna și de aici urc aștept trenul local 5910 care merge spre Spresiano. În Spresiano stă Ana-Maria! 

La gară mă așteaptă Ana-Maria cu un prieten român cu mașina (este cam ora 21.00 și întuneric beznă). Pornim și tot povestim un pic despre peripețiile mele până acasă la Ana Maria. Prietenul ei, Marian, lucrează de noapte și ne vom întâlni mâine dimineață. Ciugulesc câte ceva (vă dați seama că de la atâta alergătură se face și foame!), povestim o grămadă și încercăm să ne stabilim pentru mâine un traseu ținând cont că dimineață se anunță ceva ploaie (35%). Ne gândim la multe variante și până la urmă rămâne să mergem dimineață prin Treviso și apoi în Veneția. Trecem din una în alta, discuția e faină și o lungim vrând-nevrând fiindcă suntem amândoi montaniarzi. Parcă mi-a trecut somnul :D! Vorbim de Dolomiții care sunt la doar o sută de kilometri de aici spre nord, îmi arată planul clubului în care e ea și nu promit, dar tare aș vrea ca la sfârșitul lui iunie să ajung, chit că doar pentru 2-3 zile în Cadini di Misurina de lângă Tre Cime. Acum când scriu, m-am oprit puțin din scris, am deschis harta nr. 3 cu Dolomiții din jurul Cortinei d'Ampezzo și m-am pierdut un pic cu gândul prin munții în care am promis acum doi ani că voi merge... Sunt câteva poteci, marcate, sunt ceva ferate, e mult dor de Dolomiți... Gata înapoi cu visele, strânge harta și termină ce ai de scris aici :D! Revenind la discuția cu Ana-Maria, rămâne să vorbim pentru viitoarea posibilă tură și să stabilim mai aproape de termen. Cred că variantele noastre discuții s-au lungit până pe la 2.30 când ne-a învins somnul. La 7.30 am programat trezirea fiindcă iar ne facem zi lungă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu