marți, 2 septembrie 2014

Plimbări de o zi prin munții Baiului 12-13.07.2014

Plimbări prin munții Baiului 12-13.07.2014

Colegi de tură: Ana Maria (Hana) Brașoveanu, Cezar Partheniu

A fost un week-end fain alături de Ana Maria (Hana) Brașoveanu. Nu ne-am grăbit, am povestit de toate, am urmat traseul propus, ne-am bucurat de Munte!

Ziua 1 - sâmbătă 12.07.2014

Vineri seara mă sună Ana Maria dacă poate să vină în tură și dacă nu mă încurcă prea mult. Binențeles că poate să vină și nu mă poate încurca nimeni în ture lejere! Cu mare drag mergem! Fiindcă venim din direcții diferite, convenim să ne întâlnim la 9.00 în Predeal dacă reușește să vină cu primul autobuz. Sîmbătă dimineață foarte matinal primesc mesaj de la Ana Maria că a reușit să ia microbuzul de la Târgoviște la Brașov (stă în Hăbeni la 20 de kilometri de Târgoviște!). Foarte fain, mergme împreună pe plaiurile Baiului! Eu iau un interregio care în două ore (plecare târzie la 7.00 din București) mă duce în gara arcuită din Predeal. Plăcută întâlnire, un sandwich matinal (mâncasem ceva și acasă cum mi-i obiceiul și nu strică ceva energie în plus!) la restaurantul din gară și la drum. Traseul e cunoscut până la Susai de week-end-ul trecut. La pensiunea No. 107 de după Cioplea mă joc cu cățelul cuminte de acolo, povestim și nu simțim cum ajungem la intersecția cu CA spre Clăbucet Plecare.
Niște tipi din organizarea unui concurs ne avertizează să fim atenți la bikerii care coboară în viteză ("Ăștia sunt nebuni și intră în voi :D!") (săptămâna trecută a fost concurs de ciclism, acum de motoare!). Fără vreo întâlnire motorizată urcăm până la Susai.

Trecem prin curtea hotelului pe unde era vechea cabană și mergem spre capătul poienii Susai. În stânga coboară marcajul TR spre valea Azugii și apoi spre Lacul Roșu/Găvan. Acum nu avem treabă cu traseul ăsta! Cotim puțin la dreapta și coborâm pe poteca lui Ceaușescu (TA) până la poiană/tăietură tot povestind de una și alta. Parcă poteca e așa de simplă că ne lasă să zburăm peste ea :D!
La capătul poienii lăsăm în stânga poteca pietruită și continuăm în față pe BA. De aici începe noul și pentru mine! Poteca merge ușor pe culme, mai urcă, mai coboară și ne apropiem de golul Clăbucetului Azugii.
Pe partea dreaptă a culmii ieșim pe un drumeag mai larg cu un izvor temporar în mijloc. Îi timpul pentru o pauză de alimentare cu apă și energie (adică niște batoane energizante și o jumătate de sandwich). Cu puterile refăcute continuăm pe poteca largă și elegantă.
Nah că semnele dispar și auzim lătrături de câine. Sunt desigur câinii de la stâna de sub vârf! Nu apucăm să mai facem câțiva pași că suntem înconjurați de câini. Știm amândoi metoda salvatoare. Ne punem spate în spate și cu bețele ne ferim de câini. La gălăgia de afară iese băiatul de la stână (care are în concesiune muntele și acum are grijă de oi), liniștește câinii și ne așezăm la povești. Întreb de marcajele noi de pe aici și ne spune că doar pe culme (adică pe unde am venit noi) sunt ceva marcaje. Mai departe pe drumul vechi spre păstrăvărie nu e nici un marcaj. Îs doar ceva marcaje de la concursul de biciclete care coboară pe piciorul Cenușeroaiei. Pe aici ne va îndruma mai încolo. Ne povestește de aventurile recente cu urșii (un urs care chiar cu o seară înainte a luat o oaie din țarc și le-a împrăștiat pe celelalte), cu lupii (care mergeau pe lângă oi fără să le atace), de câini (fiecare cu rostul lui, în special de micul câine care e cel mai brav la strângerea oilor - după cât de prichindel este, nu te-ai aștepta să fie cel mai bun câine al lui!) și de singurătate (de o lună și o săptămână e singur fiindcă i-au fugit ajutoarele când era să urce cu oile la stână). Speră să meargă treburile ceva mai bine la anu' că de nu, vrea să se lase de ciobănie. Ne duce după stână să ne scape de câini, îi mulțumim și ne vedem de drum în jos. 
Mai fusesem pe aici într-o tură acum câțiva ani cu niște prieteni de la "Floare de Colț", București și știu direcția. Mergem prin poiana de sub stână până la capătul ei, coborâm prin pădure, traversăm un drum forestier plin de iarbă mare și continuăm până în firul Limbășelului. Aici ajungem pe potecă între un pârâu și apa mare (știam locul și o liniștesc pe Ana Maria că suntem pe drumul bun!). Ca să trecem apa (nu avem pod), urcăm vreo 50 de metri în amonte, arunc câteva pietre și rădăcini ca să fac cât de cât un loc de trecere și reușim să trecem fără să ne udăm. 


În drum e un TA neoficial care merge în sus spre Susai. Pe partea cealaltă a drumului căutăm vechiul drum spre Gârbova. Nici o șansă de marcaje! Coborâm pe valea Limbășelului pe lângă un observator de vânătoare și paralel cu cursul apei până la Păstrăvarie.
Știam pe unde urcă poteca pe piciorul Limbășel și căutăm ceva marcaje de aici în sus pe picior. Pe aici ar trebui să se termine traseul început mai devreme. E adevărat că de la Salvamont mi s-a spus că e marcat doar două treimi și cel mai probabil asta e bucata nemarcată! Ne întoarcem la păstrăvărie și coborâm pe valea Azugii spre Azuga spre DN și calea ferată. E așa de cald că parcă am fi la mare, nu la munte!
Ne e un pic de foame și ne oprim sub umbrela unui magazin. Ana Maria ia o pungă mare de pufuleți, eu niște mere și mergem spre gară să căutăm ceva cazare. Văzusem dimineață din tren niște numere de telefon afișate și îi spun Anei Maria că ar fi bine o cazare în zonă fiindcă de aici vom pleca mâine dimineață. Din prima ajungem la pensiunea "Casa Coca" și proprietarii sunt foarte simpatici și de treabă. Tanti Coca ne primește din prima ca pe niște prieteni și ne dă o cameră tare faină. Zici că nu e bună zona fiindcă se aud trenurile. Prin geamurile termopan nu se aude nimic și ca urmare somnul va fi mai mult decât perfect! Ieșim la o bere și luăm câte ceva de mâncare pentru dimineață de la un supermarket. Cât stăm la bere la masa din fața supermarketului, niște prieteni o recunosc pe Ana Maria și bucuria întâlnirii e mare. Cam după ora 20.00 ne întoarcem la pensiune, mai povestim câte și mai câte cu tanti Coca (foarte de treabă), mâncăm ceva de seară (din ce avem noi în sala de mese a pensiunii cu tacâmurile lor!) și pe la 21.00 începe somnul de voie (recuperare pentru noaptea trecută).

Ziua 2  -duminică 13.07.2014

Duminică dimineață ne trezim pe la 7.00 și vedem că afară plouă cu găleata. Ce facem? Ne trec niște gânduri de retragere... Ana Maria reușește să intre pe telefon pe internet și vedem (www.meteoblue.com) că undeva pe la 8.00 s-ar opri ploaia. No bine atunci! hai să mai așteptăm puțin! Și chiar așa a și fost! Mâncăm, strângem bagajele, mai vorbim cu tanti Coca și la 8.45 o salutăm și pornim la drum direct spre podul peste Azuga și apoi pe DN spre sud până la stația de unde se intră în traseul marcat cu TA pe piciorul Sorica. Din alte urcări pe aici eu știam că este u nmarcaj TA care urcă prin altă poiană. Se pare că traseul a fost modificat parțial pentru a fi mai plăcut! Rar vedem un vechi și vag marcaj bandă albastră-bandă albă-bandă roșie verticale (cum e steagul Franței)! Acum urcăm relativ lejer pe un drum de exploatare prin câteva mici poieni, trecem pe lângă un observator înalt (de unde se vede versantul estic al Bucegilor) și continuăm printr-un culoar printre copaci. E așa de liniștit și de plăcut că parcă te îndeamnă să stai, nu să mergi :D! 




Fiindcă abia s-a oprit ploaia, avem parte de zone cu ceață mistică și chiar înainte de ieșirea din pădure soarele se uită la noi cu un curcubeu în jur lăsând raze printre frunzele unui fag. Parcă e un înger venit special pentru noi! Uimitor moment! 



Iesim imediat din pădure și la golul vârfului Sorica am parte de ceea ce mi-am dorit: ceață la sol, văcuțe enigmatice și un drum lejer care ocolește varful pe dreapta! Fain se văd Bucegii de pe piciorușul ăsta de munte (scuze pentru poza noi-la, e singura poză de grup :D)!


Urcăm pe drumul proaspăt marcat cu TA uneori foarte mari, trecem de capătul de sus al pârtiei Sorica și facem o mică pauză la capătul gondolei. 


Mai departe urmăm drumul larg pe lângă antena de transmisiuni, Popasul Schiorilor și micul lac mâlos, urcăm pe sub Cazacu întâlnindu-ne cu un băiat cu două fete care vroiau să coboare tot pe Piscul Cainelui (ca și noi). E normal să intrăm în vorbă (uneori da, alteori doar pentru un salut!) și ne ghidăm unii după alții. Eu le explic pe unde trebuie să coboare și ne intersectăm din când în când. Pe la șaua Cazacu (unde vine CR de pe culmea Petru-Orjogoaia) ei o iau înainte, îi depășim între Băiuțul și Baiul Mic (se simte la ei nevoia de mâncare :D!), facem pauză după Baiul Mare și ne depășesc. Eu urc cu ei micul vârfuleț din față ca să le arăt pe unde e vârful Piscul Negru de unde trebuie să coboare la dreapta pe piciorul Câinelui. Ne bucurăm de panorama Văii Rele în dreapta noastră (vest), văd trei semne BR vechi (săptămâna viitoare deslușesc ce e cu ele - sunt printre puținele marcaje de pe vechea potecă de creastă!) și mergem după colegi. 

Îi lăsăm în față (ei nu mai merg pe vârful Piscul Cainelui, ci îl ocolesc pe un drumeag pe dreapta, vest) și pe urma lor coborâm pe culme. Am ținut neapărat să merg pe vârf pentru a putea uni ușor track-urile de săptămâna asta și de săptămâna viitoare (asta fiindcă traseul merge spre vârfurile Mierlelor, Răzoare, Doamnele și Tituleni și piciorul Florei spre Posada)!
Trecem printr-o cireadă de vaci strânsă de doi băieți, dau un Algocalmin și un Ibufen unuia dintre ei ca să îl lase durerea de măsea și la vale. Eu am de toate în trusa medicală, dar la cât de rar o folosesc, aproape că nici nu știu pentru ce e bună fiecare pastilă :D! Noroc cu Ana Maria care știe ce face fiecare pastiluță! Până să ne întâlnim cu vacile, am cules ceva cimbrișor care părea să miroasă foarte natural! Abia acasă când am desfăcut punga, am simțit mirosul de balegă. N-am mai păstrat plantele pentru ceai că cine știe ce pot ascunde!

Lângă pădurea de zadă suntem încolțiți de vreo 7-8 câini furioși și aplicăm metoda de ieri: spate în spate și cu bețele spre câini! Se liniștesc (nu definitiv) abia când vin ciobanii din pădure cu oile de îi calmează. Sunt de la aceeași stână cu cei cu vacile de mai sus! Continuăm coborârea pe culme pe plaiul lung până la primele poieni apropiate de pădure.
Dăm de vechi marcaje PA (am văzut și imediat sub vârf marcaje!) și prin poieni lungi ajungem la pădure. 
Vin cu noi două sinăience simpatice care nu au mai putut sta de căldură cu prietenii urcați cu ATVurile (ei vor să facă porumb copt!). Una din ele are un coș de picnic british foarte elegant! Coborâm toți patru povestind de toate, înainte de drumul de la fosta cabană Piscul Câinelui (acum e privată) ajungem din urmă pe cei trei de mai devreme ("Ce noroc pe el să fie cu două fete! Dar uite, Cezar e cu trei :D!), îi dau o fașă elastică uneia dintre ele care schioapătă de dureri din genunchi, trecem de intrarea de la cabană și pe drumul forestier auto coborâm în serpentine până la străzile asfaltate din Sinaia. 

Fetele ne sugerează de unde să ia Ana Maria o mașină până la intersecția de Târgoviște. Primesc înapoi fașa care a ajutat (tare mă bucur că am fost inspirat să o iau sâmbătă dimineață!), îi ghidez pe cei trei spre gară și apoi pe scări spre parc în sus (drumul clasic de acces de la gară spre stațiune) și găsim stația de bus. 

Apare un microbuz de Ploiești. Sus în el (17.40)! Ana Maria coboară în câteva minute la intersecția de Târgoviște (mulțumiri reciproce foarte rapide!) și are baftă de o mașină chiar până la ea în Hăbeni (îmi dă mesaj când ajunge așa cum am rugat-o), eu merg spre Ploiești (aici primesc mesajul colegei). Microbuzul intră prin Câmpina pe străduțe, face o pauza de 10 minute în care îmi iau o apă și niște sucuri cu pulpă și mergem mai departe până la Ploiești (18.55) la McDonald's-ul din Nord. Iau un taxi (10 minute) până la Ploiești Vest (scuzându-mă pentru cursa scurtă) și bilet la regio 3008 (clasic) până la București (19.31-20.53). Pe drum mai recuperez ceva din lectura articolelor din revista România Pitorească, seria primă din 1933. Metrou, baie fierbinte și somn de voie mulțumit de cele două zile foarte faine!  

Un scurt rezumat în cifre: 41.2 kilometri în două zile, 1790 metri urcat, 2170 metri coborât, 1895 metri altitudine maximă (1891 pe GPS), peisaje și oameni extraordinari!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu