Trezire matinală fiindcă avem destul de mers azi (peste 300 de kilometri)! Abia ce s-a ridicat soarele deasupra orizontului și eu sunt deja la Deep Mahal pentru micul dejun. E dimineață și Fatan, Little John și simpaticul lor "angajat" nepalez dormiseră în bucătărie pe saltele. Când ajung acolo, Fatan aproape că sare de sub pătură. "Dezmeticește-te și vorbim după aia!" Little John face focul într-un cazan, eu mă cuibăresc în pături (e rece dimineața!) și băiatul nepalez îmi cere telefonul. Știu că e doar curiozitatea pentru muzică și jocuri. Mă întreabă de bluetooth și nu am așa ceva la telefon. Fatan îmi face un terci cu o banană și până îl mănânc, se duce de îmi ia condimentele de care vorbisem. Credeam că uitase! Rezolvăm cu banii (parcă în astfel de locuri totul se rezolvă de la sine) și ne salutăm frățește. Le promit că dacă voi mai ajunge în Jaisalmer, la ei voi veni cu siguranță! Cobor până în piața mare din fort unde salut încă o dată clădirile înainte să ies din fort, pe cele două porți mari de fier ies spre oraș, înainte de poarta exterioară mă opresc câteva secunde la un templu pe stânga și mă îndrept mai jos de parcare la magazinul unde stabilisem întâlnirea cu Yasin.
Early wake up because we have a long road today (more than 300 kilometers). The sun has just rose up and I am at Deep Mahal for breakfast. It's morning and Fatan, Little John and their nice Nepali "employee" were sleeping in the kitchen on mattresses. When I go there Fatan is almost jumping on! "Wake up and we speak after!" Little John is making the fire in a boiler, I snuggle under the blankets (it's a cold morning!) and the young Nepali boy asks for my phone. I know it's only the curiosity for music and games. He asks me about bluetooth and I don't have that. Fatan makes me a banana porridge and, before I eat it, he goes out to take the spices for me. I thought he forgot about that! We solve with money (in such places like here everything is flowing) and salute each other with brotherhood. I promise them that if I'll ever come to Jaisalmer, I'll stay here for sure! I go down to the big market inside the fort saluting once again the buildings before going out, in two big iron gates I reach the last market, visit a small temple on the left and go down after the parking place where me and Yasin set the date yesterday.
Îi povestesc puțin despre Deep Mahal și despre fort și pornim la drum. Ieșim pe unde am intrat în oraș pe lângă unitățile militare (să nu uităm că suntem aproape de granița cu Pakistanul!), mergem pe NH 15 110 kilometri până în Pokhran pe o șosea bună prin zone deșertice (nisip și uscat în stânga și-n dreapta, ceva copaci de nisip) și mai departe intrăm pe autostradă spre Bikaner. Pentru mine drumul este monoton și ca urmare voi dormi câteva ore. Mă bazez pe calitățile lui Yasin de șofer indian foarte bun! Drumul e plictisitor pentru mine și Yasin caută să meargă cât mai bine ca să scape de zona asta. Nici el nu pare să agreeze partea asta de circuit!
I tell him about Deep Mahal and the fort and we start our way. We go out of the city on the same way that we entered, pass the military units (we must not forget that we are close to the Pakistani border!), follow NH 15 for 110 km to Pokhran on a good desert road (sand and dryness all over, some sand trees) and we enter the highway to Bikaner. the road is too constant for me and I will sleep for a few hours. I base on Yasin's very good Indian driver! The road is boring and Yasin tries to go fast to get ou of this zone. he doesn't seem to agree this part of the circuit!
Pe la 14.00 ajungem în Bikaner, repetăm mișcarea cu hotelul mai ieftin la Harasar Haveli cunoscut de Yasin. Prețuri mari ca de obicei pentru străini! El ca șofer plătește doar câteva zeci de rupii, mănâncă extrem de ieftin și doarme în camera șoferilor! Nu accept prețul cerut și Yasin parcă nu are nici el prea mare chef de târguială. Cu mine nu îi merge, trebuie să negocieze pentru fiecare 50 de rupii! La hotelul vecin Desert Wind găsim o cameră care îmi convine, las bagajul mare în cameră și mergem cu mașina spre ferma de cămile de la marginea orașului. Teoretic spectacolul cel mai fain e la apus când se întorc cămilele din deșert! Localnicii par să nu știe cum se ajunge la fermă și sunt revoltat. Păi ăsta e obiectivul turistic major pentru orașul ăsta! În fine cu multe întrebări, Yasin află cum ajungem, mergem acolo și sunt mulți turiști cu autocare, fapt care îmi displace. Eu vreau mereu libertate și cât mai puțini turiști! Și când ajung la intrare, văd că taxa de intrare este prea mult pentru mine. Nu am bani să dau în stânga și-n dreapta ca turiștii obișnuiți. Nu intru și vreau să îmi iau doar niște lapte de cămilă. Cer două pungi (de 200 ml) de lapte aromat și una de lapte gol (25 de rupii). Nu are să îmi dea 5 rupii rest. "Mai luați o pungă!" Mă enervez pe chestia asta. Eu atâta vreau, să-mi dea restul la ceea ce cer. Până la urmă mai iau o pungă de lapte simplu cu ceva iritare. Îi fac capul calendar lui Yasin și altor șoferi ce își așteptau clienții. pe incorectitudinea asta pierd mult în fața turiștilor. Îmi spun că mulți străini se plâng de asta și că nu au ce face. "Guvernul cere taxe!" Mama lui de guvern! Beau laptele de cele două feluri (lui Yasin nu îi place) și nu îmi pare super grozav. E ca un lapte de vacă crud un pic acru-amărui!
Ne întoarcem în oraș, Yasin mă lasă în oraș lângă Juganarh Fort în giratoriul de la stația veche de autobuze. Am chef de bălăurit prin oraș. "De ce ai face asta?", ar spune orice indian.Pe aglomerata stradă Mahatma Gandhi Road merg spre apus spre orașul vechi. Trec calea ferată ghidat de sfera roșie de pe cer, fac un pic stânga pe Kote Gate Road și găsesc un părculeț pe stânga. Cu o tensiune "urinară" și ceva mesaje primite de acasă, îmi piere cheful de plimbare și mă întorc în bazar. În strada principală (Dauji/Mahatma Gandhi Road separate de una din porțile orașului vechi) mă opresc la un magazin de dulciuri. Iau dulciuri de câteva feluri (120 de rupii) și după primele două mă opresc. E prea mult pentru papilele mele! Voi mai mânca zilele următoare din ce am luat!
Around 14.00 we reach Bikaner, repeat the action with the cheapest hotel at havasar Haveli known by Yasin! As usual big prices for foreigners! Yasin pays few rupees for housing and eating and sleep in the drivers' room! I don't accept the price they ask for and Yasin is not in mood for bargain. It's not working for me, he must negotiate for every 50 rupees! We find a good room at Desert Wind Hotel nearby, let the big pack in the room and go with the car to the camel farm 8 km outside of the city. Theoretically the show is better at sunset when camels come back from the desert! The locals seems like not knowing how to reach the farm and I am indignant. This is the major touristic objective for this city! Finally Yasin finds the way, we go there and we see a lot of tourists with buses, a dislike from me. I want freedom and less tourists! When I reach the entrance, I see that the entry fee is too hih for me. I am not a money thrower like other tourists! I don't enter and want just to buy some camel milk. I ask two bags (200 ml) of aromatic milk and one of raw milk (25 rupees). They don't have 5 rupees change and ask me to buy one more bag. I take that with irritation. I stress Yasin and the other drivers with this incorrectness which is a bad thing for India. they tell me that a lot of foreigners complain about that and they can do nothing about that. "Government is asking for taxes!" Fucking Government! I drink the two kinds of milk (Yasin doesn't like it) and it's not so great. It's like a raw cow milk a little more sour and bitter than usual!
We turn back to the city, yasin drops me in the city near Juganarh Fort at the roundabout for the Old Bus Station. I am in mood to wander. "Why would you do that?", any Indian could say. On the crowd Mahatma Gandhi Road I head to sunset to the old city. I pass the railway guided by the red circle from the sky, turn left on Kote Gate Road and find a little park on the left. The "urinary" tension and some messages from home, the mood dissapears and I turn back to bazaar. On the main street (Dauji/Mahatma Gandhi Road separated by one of the old city gates) I stop at a sweet store. I buy some kinds of sweets (120 rupees) and can't eat anymore after just two pieces. It's too much for my papillae! I will eat the rest in the following days!
Mă întorc spre Juganarh Fort printre magazine și vânzători ambulanți, beau un pahar de suc de trestie de zahăr și mă orientez să ajung în fața fortului. E închis pentru vizitare (a se reține că s-a întunecat), trec pe lângă o fântână (din lacul Sursagar) ce "dansează" și mă atrage un tânăr spre magazinul lui de broderii "E chiar lângă hotelul tău. Te duc cu motocicleta!" "Merg pe jos, vin eu la magazin!" Pe Municipal Road ajung la primul giratoriu și mă încurc. Stau lângă un indian la foc la cazan până termină de vorbit la telefon și mă ghidează spre stadion (lângă care e hotelul meu). Ajung la hotel și mănânc de seară cu Yasin la masa de la camera șoferilor. Mă mir că a acceptat să intru în camera lor care îmi aduce aminte de camerele din tabere cu 8-12 paturi paralele! Mai povestim și la somn. Mai avem ceva zile interesante în față!
I turn back to Juganarh Fort among stores and peddlers, drink a glass of sugar crane juice and face to the main face of the fort. It is closed (it's already dark!), pass a dancing fountain in Sursagar lake and a young man attracts me to his embroidery store. "It's next to your hotel. I will take you by bike!" "I preffer to walk, I come to your store!" On Municipal Road I reach the first roundabout and loose myself. I sit near an Indian at a boiler fire until he finishes to talk on the phone and he guides me to the stadion (near my hotel). I reach the hotel and take the dinner with Yasin at the table near the drivers' room. I am amazed that he accepted for me to enter their room which reminds me of the rooms in child camps with 8-12 parallel beds! We chat a bit and then go to sleep. We have a few interesting days in front of us!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu