marți, 15 octombrie 2013

Tură de suflet în înălțimile de piatră din Rila 24-25.08.2013

Tură de suflet în înălțimile de piatră din Rila 24-25.08.2013

Colegi de tură: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Tata și-a dorit în ultimii lui ani să ajungă pe Musala. De când i-am povestit eu (2006) de Musala, a visat să meargă pe cel mai înalt vârf din Balcani. Problemele de sănătate i s-au înmulțit și doar în ultimele lui luni a realizat că nu mai poate ajunge. Își cumpărase bocanci special pentru Musala, mă tot întreba cum se poate ajunge... În momentul când am aflat că tata s-a dus, mi-am stabilit că la 6 luni după decesul tatălui meu voi fi pe vârful mult dorit. Părea un plan prea îndepărtat pentru alții. Pentru mine nu! Era ceva realizabil indiferent de vreme. Tot am fost întrebat în cele șase luni dacă mai merg în Bulgaria și de fiecare dată răspunsul a fost mai hotărât ca data anterioară. În cele șase luni bocancii cumpărați de tata pentru Musala m-au dus prin multe locuri prin care tata nici nu se gândea să ajungă. Acum e rândul Musalei. Mai fusesem de două ori pe acest vârf. Prima dată am mers pe traseul clasic în 2006 într-o tură de o săptămână în Rila și apoi în Pirin (partea cea mai înaltă din nord). Atunci am urcat în prima zi până la 2700 de metri și am campat lângă refugiul Ledenoto pentru a ajunge seara pe vârf. Era prima dată când treceam de 2544 de metri și prima dată când dormeam la altitudine mai mare decât a României! A doua oară în 2007 am urcat solo pe creasta Trionite și doar am trecut pe la stația meteo de pe vârf pentru a dormi la cabana Grâncear. Acum nu am nici un plan concret de traseu. Așa mă bate un gând să încerc a treia variantă de acces spre vârf: creasta Markudjika! O țineam minte din 2007 și părea interesantă. Ca urmare caut informații despre creastă (acces, vârfurile Aleko și Bizmenem - Vârful fără Nume) și cu toate "armele" la picior (trenuri din București, autobuze, microbuze, gondolă, hărți, bani schimbați din București 1 leva=2.28 lei etc) cu 10 zile înainte de tură anunț prietenii dragi despre intenția mea. În planul inițial spun că vreau să merg pe traseul clasic (cabana Musala, refugiul Ledenoto) și în funcție de nivelul participanților putem încerca creasta Markudjika aflată la nordul crestei "marcate" după căldarea în care se afla lacurile Musalei (Musalenski Ezera). Doi colegi de club (Eva Veress și Adi Hogiu) renunță la tură din motive personale (distanță și costuri) și mi se alătură Ilinca la planul meu. Uite cum a ieșit...

Ziua 0 - vineri 23 august 2013

Trenul nostru internațional 383 Moscova-Sofia trebuia să plece din Gara de Nord la 23.10. A venit cu 90 de minute întârziere din Moldova și din București plecăm puțin după ora 0.00 (mai exact 0.15). Noi eram pe la 22.30 în gară în așteptarea trenului și ne-am făcut de lucru până să vină trenul de la ruși. Ne-a costat 140 de lei pe fiecare până la Sofia! Reușim să dormim până spre dimineață în timp ce trenul trece prin gările Ruse (РУСЕ), Gorna Oriahovița (ГОРНА ОРЯХОВИЦА), Levski (ЛЕВСКИ), Pleven (ПЛЕВЕН) și Mezdra (МЕЗДРА) pentru a ajunge cu puțin peste o oră întărziere (10.30) în Țentralna Gara (gara centrală) din Sofia (СОФИЯ). 

Ziua 1 - sâmbătă 24 august 2013

Ieșim din gară și ne îndreptăm prin centrul comercial din fața gării spre stradă. Acolo pe undeva știu că era stația de autobuz. Instinctiv ajungem exact în stație. Luăm bilete la autobuz (1 leva) și ratăm autobuzul 413 cu care trebuia să mergem. Întrebăm în engleză de autobuz până la autogara Yug. Cele două tinere abia dacă înțeleg engleza și intervine Angela, o profesoară bulgăroaică revenită în Bulgaria după 7-8 ani şi ofticată pe guvernul bulgar şi de modul în care românii şi bulgarii sunt trataţi în Marea Britanie (a lucrat la Londra câţiva ani și alți ani la Moscova). I se pare injust și corupt tot guvernul bulgar care caută să fure prin tot felul de firme mai mari sau mai mici. Ne spune că de fapt comuniștii controlează toată economia și că a venit printre altele pentru a participa la proteste împotriva guvernului. Fiindcă merge tot spre sud (unde e autogara) și singura mașină care merge în cartierul ei este același cu al nostru, se oferă să meargă cu noi cu autobuzul. Mergem cu ea cu autobuzul 413 până aproape de autogara Yug (autogara Sud), găsim autogara cu indicațiile unui paznic şi, ca mai devreme, ratăm un microbuz spre Samokov. În 10 minute pornește un alt microbuz spre Samokov (12.10). Ne costă 7 leva de persoană și șoferul evită o șosea mare și aglomerată și ne duce pe o frumoasă vale ascunsă între dealuri împădurite. Facem o oră și jumătate până în Samokov la autogară (13.40). Lângă autogară este o frumoasă moschee pe care nu avem timp să o vizităm. Întrebăm de "avtobus za Boroveț" și suntem ghidați la peronul 7 (noi venisem la peronul 1). În 40 de minute ajungem cu un alt microbuz la Boroveț (2 leva) chiar lângă stația de gondolă. La magazinele de echipament montan sunt mari reduceri. Cine cumpără acum? Umplem sticlele cu apă și cu gondola (10 leva dus-întors în extrasezon) ajungem la Yastrebeț (2369m) cam pe la ora 14.00.

Practic abia aici începe tura noastră montană. Facem ceva poze și în 15 minute pornim la drum. În față se vede vârful Musala. Nu pare așa de înalt de aici. Avem destul timp și optez pentru creasta nemarcată Markudjika (Ilinca merge "pe mâna mea"). Teoretic, conform www.ranica.eu facem circa 4.5 ore până pe Musala! Prima jumătate a crestei e aproape plană în ușoară urcare. Adică după vreo oră și ceva de mers mediu ajungem sub vârful Aleko la cca 2650m altitudine trecând peste capătul de sus al celor trei pârtii Markudjik! După capătul pârtiei Markudjik 2 suntem la 2486m altitudine. Încă puțin și Ilinca trece prima dată de 2544m. Și de recordul ei personal de la vârful Omu! Trecem și de capătul pârtiei Markudjik 3 având mereu în față piramida Musalei impunătoare. Pentru puțin timp mergem alături de un cuplu care culegea flori pentru ceaiuri. Printre jnepeni poteca e clară și încă nu îmi vine să îmi schimb sandalele cu bocanci. Mai pot merge desculț chiar dacă niște stropi de ploaie vin spre noi!




Lângă momâia pe care o vedeți mai sus (circa 2650m altitudine) mă opresc să o aștept pe Ilinca. Profit de pauză să îmi schimb sandalele cu bocanci și să estimez posibilitățile de a continua. Accesul direct spre vârful Aleko pe creastă pare realizabil. Nu știam că poteca nu merge pe vârf. Poteca ne ocolește "șmecherește" pe sub creasta vârfului și ne duce pe stânci (ca în Retezatul pe care sper să îl revăd cât de curând) până în șaua de sub vârful Bizmenen (Vârful fără Nume, 2792 m) și apoi pe vârf. În șa o aștept iarăși pe Ilinca și mă delectez cu imaginea aeriană a lacurilor Musalei (Musalenski Ezera).







Începe să și plouă un pic și asta mă ambiționează să urc și o sperie un pic pe Ilinca. Adevărul e că nici eu nu vreau să plouă! Picurii de ploaie fac parte din frumusețea Muntelui și poate altfel nu am simți că se apropie vremea urâtă!




Pe vârf regrupăm, coborâm în șaua finală și de aici urcăm până la stația meteo de pe Musala. Mereu caut să o văd pe Ilinca și urc fiindcă vreau să ajung cât mai repede pe vârf (adică până la aproximativ 18.30 când se fac fix 6 luni de când tata nu mai este! Pentru tine, tata, am urcat aici și acum!


La 18.15 sunt la construcția de pe vârf! Adică 4 ore de mers mediu! Mă gândesc la bucuria pe care o are tata acum "văzându-mă" pe Musala! Țin un moment de reculegere, vorbesc cu maică-mea şi cu câţiva bulgari care erau pe lângă staţia meteo, cobor în întâmpinarea Ilincăi care era mai în urmă, stăm la masă şi poveşti cu un grup de bulgari ce veniseră pe creasta Trionite şi sunt uimiţi de planul nostru (să vii doar pentru două zile din România şi să vrei să ajungi pe Musala în prima zi şi pe Vitoşa în a doua - nu vom mai ajunge pe muntele-parc naţional de lângă Sofia). Fotografiez emblemele cluburilor românești din stație și într-o pauză de ploaie facem poza de grup pe vârf.
După ploaia şi ceaţa de pe vârf admirăm un fain curcubeu (semn de mulţumire?) şi după 20.30 ne retragem la somn. 


Ziua 2 - duminică 25 august 2013

Duminică dimineaţă la 5.00 sună alarma. La 6.00 ne propusesem să plecăm! După masa de dimineaţă ne echipăm de frig (nu cred că sunt mai mult de 3-4 grade) şi pornim la 6.23 la vale. Coborâm pe BR clasică de vară într-o jumătate de oră până la refugiul Ledenoto-Everest. Aproape de refugiu se luminează și merităm o scurtă pauză. Lumea abia se trezește sau se spală pe dinți la izvorul de sub refugiu. Coborâm apoi mai departe spre răsărit spre cabana Musala (2389m). 







Până la cabană facem o scurtă pauză la lacurile Musalei. pentru câteva minute merită să ne uităm spre înălțimile de unde venim.



De la lacul mare coborâm ușor pe un mic platou dominat de ceva stânci și ajungem în capătul de sus al unui culoar pietros ce coboară la cabana Musala. Cobor încet ca să vină și Ilinca, mă întâlnesc cu câțiva montagnarzi care se pregăteau de urcare spre vârf și urmez fiecare serpentină a potecii. E ora 8.00, turiştii se trezesc şi se pregătesc de drum. Stăm vreo 10 minute şi pornim mai departe pe BR spre Yastrebeţ. Greșesc poteca. Începusem să cobor pe poteca marcată direct spre Boroveț. Dacă nu trebuia să luăm bilete dus-întors la gondolă (vă amintiți de mai sus) coboram pe aici până în stațiune! 


Îmi aduc aminte de drumul direct spre Yastrebeț și urc puțin până la curba de nivel. Gata acum recunosc locurile. Curba de nivel de vreo oră trece peste cele trei pârtii Markudjik şi la 9.23 (adică 3 ore de mers!) suntem pe vârful dinainte de stația finală a gondolei. Pe ultima sută de metri mă simt ca pe platoul Bucegilor: turiști în majoritate neechipați pentru munte se duc spre cabana Musala! Noi suntem ca speedy Gonzales pe lângă ceilalți. Ajungem foarte repede pe ultima pantă care ne duce la stația de gondolă.


În 20 de minute coborâm cu gondola până în Boroveț. La revedere, Musala!
E ora 10.00 și teoretic am avea timp la limită să urcăm și pe Vitoșa (asta doar dacă toate microbuzele merg cum trebuie). Cum primul microbuz spre Samokov pleacă peste jumătate de oră (2 leva), renunțăm la ideea cu Vitoșa. Altă dată! În autogara din Samokov recunosc de ieri microbuzul spre Sofia și zâmbim când ne recunoaște șoferul (binențeles că noi l-am recunoscut din prima!). Pe același drum puțin ocolit ajungem în autogara Yug (Sud). Mi-e poftă de o plăcintă și gust una de la chioșcul din autogară. Urcăm la șoseaua mare de deasupra autogării și așteptăm vreo 20 de minute autobuzul 413 care ne duce la gara centrală (12.35). Neavând casă de bilete, am cumpărat bilete de la șofer!
Prioritare sunt biletele spre casă faţă de Vitoşa fiindcă nu mai avem bani cash suficienţi şi nu am vrea să mai schimbăm. Luăm bilete până la Gorna Oriahoviţa (14.45-18.50, 14.6 leva) şi renunţăm la Vitoşa pentru un fel de bragă foarte dulce și o bere de-a casei la terasa gării. Începe aventura întoarcerii acasă. Mergem cu un tren de mare spre Varna și ajungem în Gorna Oriahovița mai devreme decât trebuia. Minune mare care nu ține prea mult! Din Gorna vroiam să mergem cu ocazia. Întreb un prieten cam câți kilometri sunt până la București! Circa 120! E cam mult pentru ocazie, mai ales că trebuie să combinăm mai multe drumuri. Hotărâm să luăm un alt tren până la Ruse. Trebuia să plece la 20.05 şi a plecat cu 40 de minute mai târziu! Majoritatea călătorilor sunt iritați și nu înțeleg ce se întâmplă. Noi nu suntem agitați fiindcă nu putem face mare lucru și avem prea mult de așteptat până la internaționalul pereche a celui cu care am venit (gândit la început). Până să vină trenul nostru, stăm la o bere și la o napolitană la o bodegă din gară. Și noi și alți călători sau localnici râd de un câine care fură una din sacoșele nepăzite ale unei perechi de țigani (și bulgarii au folosit cuvântul ăsta!). Apusul îmi rămâne ca o amintire plăcută.
La 22.30 suntem în Ruse şi pornim pe jos spre graniţă. Întreb la o benzinărie cum ajungem la podul de peste Dunăre și la graniță. Soluția imediată: cazați-vă la un hotel și plecați mâine dimineață! Doar că eu mâine dimineață lucrez! Ne explică pe unde ajungem spre graniță, îi mulțumim și plecăm la drum. Facem vreo 10 km până la graniţa bulgară (circa 1.00) şi nu avem voie să trecem graniţa pe jos. Poliţiştii ne sugerează să mergem cu vreo ocazie şi un român ce venea plin de la greci ne sugerează mai departe să încercăm la camioane. Bafta e la primul camion cu un şofer turc care ne trece graniţa şi ne duce până la Jilava (el trebuia să ajungă în Domneşti). Aşa am trecut prin experienţa trecerii vămii cu camionul şi prin controalele de rigoare! Pe la 2.00 suntem în Jilava, mai mergem vreun kilometru şi cu un taxi ajungem acasă. Câteva ore şi mă voi trezi pentru o nouă zi de muncă!

Costuri finale: 158 lei plus 73 lv=166 lei, total aproximativ 325 lei.

Cu mulțumire în suflet rememorez acum fiecare pas spre Musala și sunt convins că tatăl meu m-a urmat îndeaproape cu mare bucurie! Vă mulțumesc și vouă celor care ați așteptat aceasă descrierea celor două zile "fulger" pe înălțimile balcanice! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu