Bucegi 8-9.09.2012

Bucegi 8-9.09.2012

Colegi de tura: Ilinca Alexandrescu, Cezar Partheniu

Incepand de miercuri, gandesc si stabilesc traseul pentru we. Vor fi doua zile lungi in care planuiesc sa parcurg multe poteci marcate in dragii si interminabilii Bucegi. Stiu ca nu am ajuns si nu cred ca voi mai parcurge alta data traseul din Rasnov spre poiana "7 izvoare" si apoi Malaiesti fiindca e foarte incomod daca nu ai masina. Stiu ca traseele de scurtatura intre BG (intre Piatra Arsa si Babele) si cantonul Jepi (TA) sau cabana Caraiman (PA) nu imi par deloc importante! In fine ma bucur ca obtin masina de serviciu si astfel am sansa de a parcurge mai usor cei 10 km din Rasnov pana la bariera de pe valea Malaiesti. Ma bucur si mai mult cand Ilinca imi spune ca vine cu mine, desi traseul este lung si nu stie daca poate face fata! Si si-a depasit propriile limite! Bravo, Ilinca!

Ziua 1 - sambata 8.09.2012

La 6.30 pornim din Bucuresti pe noua autostrada A3 pana la Ploiesti (vedem un rasarit foarte fain), apoi Comarnic (o alta pauza sa luam niste covrigi mari cu susan de la magazinul de paine situat vis-a-vis de gara), Sinaia, Busteni, Azuga si inainte de Predeal facem stanga pe DN73A spre Paraul Rece si Rasnov. In zadar cautam pe stanga BA pe care ar trebui sa ne intoarcem maine! Din Rasnov facem stanga pe drumul de pe valea Paraului Mare/Ghimbavului (marcat cu BA) si nu gasim uzina electrica inlocuita acum de un saivan si cateva baraci muncitoresti. Urcam pe valea Malaiesti, lasam in stanga drumul auto spre Diham si dupa vreo 2 kilometri ne oprim la bariera de pe valea Malaiesti (10 km din Rasnov): end of the road! Va trebui maine sa coboram pana aici in caz ca uzina e mai sus! Ne intoarcem pe acelasi drum pana in Predeal si lasam masina in benzinaria de langa gara. De aici luam un microbuz (11.30; 4.5 lei/persoana) pana in Busteni in dreptul strazii Telecabinei. La 12.05 trecem pe langa statia de telecabina, fotografiez progamul si pretul pentru dati urmatoare (7.45-17.00 zilnic cu revizie marti dimineata intre 7.45 si 10.30 si pret 32 de lei pana la Babele)! Ma intriga faptul ca la bilet dus-intors nu da pic de reducere macar pentru "fidelitate"! Nu ca as merge eu prea mult cu cabina ;)! In 20 de minute suntem la inceputul vaii Jepilor si vom urma marcajul CA pana la statia de cabina de langa Babele. Conform placutelor puse de Salvamont, traseul este deosebit de periculos si este inchis circulatiei turistice intre 1 noiembrie si 30 aprilie. Sa nu aduc aminte aici de expresiile "traseu inchis"/"traseu nerecomandat"... Lasam in stanga PR spre cascada Urlatoarea si TA spre cantonul Jepi pe valea Urlatorii (peste o saptamana vom cobori pe aici!) si pornim in sus (4-4 1/2 ore pe indicator pana la Babele!). Urcam cateva minute pe poteca printre radacini, apoi vreo suta de metri pe un drum de TAF si il lasam pe aceasta sa coboare spre apa Jepilor si apoi in dreapta spre cabana Salvamont de la baza vaii Spumoase.

Urcam pe versantul drept geografic (stang la urcare!) folosindu-ne de patru cabluri, o scara de lemn si un pod de lemn pret de vreo ora si ceva. Poteca ne duce in final dupa o ora si 10 minute pana la firul sec al Jepilor pe care il traversam spre versantul stang (tot geografic).

Dupa 50 de minute de urcat serios prin padure, timp in care vorbim intr-o mica pauza cu doi turisti ce urca si ei spre Caraiman si Babele, iesim pa prima poiana alpina unde gasim si un cablu ceva mai serios. Imi aduc aminte prin treapta metalica instalata pe stanca de treapta mai larga cu lemn.

In stanga noastra avem Claile Jepilor cu ale lor vai si in dreapta peretii Caraimanului care au o intrerupere in Brana Mare a Caraimanului. In 20 de minute trecem iarasi pe versantul drept, mai urcam putin si facem o pauza de "cedare de prioritate" la cei care coboara pe hornul echipat cu lant. Ne place extrem de mult o fetita de cel mult cinci anisori care coboara cu tatal ei. Ii e mereu frica si o incurajam sa se tina de lant si sa coboare. Asa simpatica este un pic fricoasa si totusi indrazneata! Urcam pe horn, lasam in partea lui superioara poteca nemarcata ce merge spre braul lui Raducu, trecem pe partea stanga a vaii si curand ajungem la scarile de beton echipate cu lant. Simplu mai pare vara!

Continuam urcusul printre cabluri pana ajungem in dreptul capatului de jos al cascadai Caraiman. De fapt al fostei cascade ca acum e secat totul! Doar urma ruginie de pe stanca da de gol locul in care apa se arunca de la inaltime!

Urcam un pic spre firul vaii si in fata dam de o saritoare pe care nu se poate urca cu echipament turistic obsnuit! Poate cu echipament de alpinism, da! poteca noastra face dreapta (spre nord) pe o brana care iarna pune mari probleme datorita inclinarii (repet ca iarna traseul nu este recomandat/este inchis!). Uitandu-ma in spate in capatul branei imi spun in gand: iarasi am ratat intrarea in Braul Portitei! Trecem peste o insiruire de lanturi si cu ultimele priviri in spate ajungem sub panta finala dinainte de platforma cabanei Caraiman. Urcam in serpentine una dupa alta pana ce iesim in fata cabanei la stalpul indicator (16.50). Spre cabana Piatra Arsa si spre Monumentul Eroilor avem marcaj PUNCT ALBASTRU, nu punct rosu (spre Crucea Eroilor) cum apare pe harti!

Bem cateva ceaiuri fierbinti, intreb detalii despre trasee la cabana (nu stiu de ce, dar mi se pare evident sa nu primesc raspunsuri clare de aici!) si la 17.35 pornim in sus spre Babele. Urcam pe firul principal al vaii pe malul stang (geografic), peste 15 minute trecem un prag stancos si apoi pe malul drept ajungem la statia de telecabina (30 de minute de urcare). Nu mai tineam eu minte bine sau traseele ajungeau inainte fix la cabana? Mergem pana la cabana, vrem sa lasam rucsacii la "Floare de colt" si nu ii gasim pe Gina si Ginel, la cabana mi se spune cu raceala ca ei la 21.00 inchid sala de mese si nu mai avem de unde sa luam rucsacii (18.20) (de retinut ca vom reveni dupa 21.30 si sala de mese inca e deschisa!) si primim recomandarea de a lasa rucsacii la baza Salvamont Baba Mare. Aici Gumita e mult mai de treaba si accepta sa lasam bagajele pentru a face un circuit in continuare fara bagaje (18.45). La 19.00 (inca lumina!) ii spun Ilincai sa o ia inainte spre cruce fiindca eu vreau sa merg pe tot traseul marcat incepand de la statia de telecabina. Recuperez repede distanta si pana in capatul de sus al firului vaii Jepilor o ajung pe Ilinca si vom merge impreuna. In spatele nostru soarele se duce in culori de penel dupa orizont!

Urmam curba de nivel care ne duce pe deasupra peretilor Branei pana sub varful Caraiman. Coboram cu atentie pe niste trepte stancoase si la 20.55 suntem langa Monumentul Eroilor. E a doua oara pentru Ilinca cand ajunge la Crucea Eroilor. A mai fost aici acum opt ani! Bustenii incep sa se vada in luminile noptii si nu avem prea mult timp de pierdut aici. Ne intoarcem cu fata spre vf Caraiman si facem stanga pe PA pe Brana Caraimanului (zona marcata). Poteca este lejera (vara) si cu putina atentie, nu ridica absolut deloc probleme. Coboram cam jumatate din brana pana vedem cabana Caraiman si se intuneca de-a binelea. Mie frontala imi face figuri si se tot stinge si folosesc lanterna de la telefonul mobil (risc sa ma repet spunand ca lanternuta asta slaba mi-a salvat de cateva ori viata!). O indrum pe Ilinca cu atentie pe fiecare treapta stancoasa de pe brana si o rog sa faca o mica pauza ca sa ma duc pana pe pintenul inierbat si ingust de pe care se vede o si mai frumoasa panorama a vaii Prahovei. Ah, sa nu uit elementul esential: inainte de acest pinten vedem pe poteca trei umbre negre. Se uita la noi, ne uitam la ele... Sunt trei capre negre care nu ne vad si nu ne simt mirosul inca (probabil datorita vantului!). Cam la 10-15 metri ne simt si o iau la fuga in jos pe pantele inierbate. Le vom vedea si saptamana viitoare de pe platforma crucii de langa cabana Caraiman! Cam in jurul orei 21.00 ajungem la cabana si intram pentru inca un ceai fierbinte si dulce! Poate am exagerat eu un pic cu planul de traseu si cu graba, dar iau decizia finala: renunt la PA spre Piatra Arsa acum si voi merge alta data (saptamana viitoare). Acum urcam pe unde am venit pe CA pana la statia de telecabina si apoi pe BG la cabana Babele. Dezamagiti de usa de la sala de mese deschisa, nici macar nu mai oprim, lasam in stanga CA spre Pestera si Babele, mergem pana la Sfinx si apoi pe BG ajungem la baza Salvamont Baba Mare. Cumpar de la baieti o sticla de apa minerala (fiindca in planul nostru maine abia la Glajarie mai gasim apa!), ne instalam cortul putin mai sus de baza Salvamont spre Baba Mare, ne schimbam cu haine uscate, mancam niste supa calda si ceva uscaciuni si pe la ora 23.00-23.15 ne bagam in saci la somn. Asta nu inainte de a lua Ilinca o aspirina pentru febra musculara, ca altfel a doua zi nu ar mai fi putut merge! Noapte buna!

Ziua 2 - duminica 9.09.2012

Stim ca avem o zi lunga in fata si de aceea ceasul suna pe la ora 7.00. Sunt cateva grade afara si soarele abia s-a ridicat deasupra orizontului. Iesim din saci, mancam bine de dimineata, strangem cortul si rucsacii intr-o adiere nu foarte palcuta de platou si la 8.00 suntem gata de drum. Fiindca nu fusesem niciodata pana acum pe Baba Mare, ma duc in cateva minute pana la baza ei si apoi mergem pe clasica si prea umbta poteca marcata cu BG spre Omu. Chiar daca e asa de dimineata, cateva grupuri de turisti chiar ne-o luasera in fata cu elan muncitoresc spre cea mai inalta cabana din Romania!

Mergem intr-un ritm normal (nu cel al "maratonistului" Cezar :D) si intr-o ora si jumatate ajungem in Saua Sugarilor. Pana aici am vazut noi cate ceva in jurul nostru, de aici intram in ceata specifica Omului. Facem cateva minute pauza langa baraca metalica unde se despart variantele de vara si de iarna pe sub si peste Cerdac si vom urca in 15 minute pe treapta de deasupra peretelui stancos de sub vf Coltul Obarsiei. In loc sa ma gandesc ca aici este un drum de masina (pe unde doar tractorul vine pentru alimentarea statiei meteorologice de la Omu!), imi vin in minte imaginea intrarii in pestera din Obarsia si piciorul de ciuta vazut in alta tura din 2008. Inca 10 minute si suntem la capatul de sus al hornului cu conducta de gaze ce ne coboara in Saua Obarsiei (mai bine zis la intersectia cu varianta de vara de sub Cerdac).

Ce fain s-ar vedea daca ni s-ar ridica ceata din fata ochilor! Asa nu avem ce face si urcam pe drumul de vara pana la Omu. Asa stiam ca se numeste si ca de aici avem BG pe cele doua variante! Cand colo vad ca s-au mai schimbat marcajele: BA pe drumul de vara si BG si BG pe drumul de iarna pe sub vf Gavanele. Nu-i bai, locurile sa le cunoastem! La 11.25 ajungem la cabana Omu unde intram pentru o ciorba calda si cateva ceaiuri. Eu nu prea am rabdare sa stau la caldurica (Ilinca prefera vreo doua ore de caldura cetii de afara!), o las pe ea in cabana si ies pentru o mica plimbare. Ocolesc Varful Ocolit/Bucura Dumbrava (2503m) (pe care am fost cu doua we in urma!) pe vest pe BR, ajung in saua dinainte de vf Gavanele (2472m), cobor pana deasupra Seii Sugarilor si revin la cabana pe drumul de vara. Cativa turisti se mira cum de vin eu prin ceata de sus din Gavanele cand ei abia urca pe drumul de vara! Ii depasesc in ritm de accelerat, ajung din urma un grup de cehi bine echipati si trec pe langa ei in graba. Ii salut si ma uit la ei cu respect. Toti au echipament bun, rucsaci, haine de vant si ceata si merg in ritm incet si constant asa cum trebuie sa faci pentru a nu obosi. Si cel mai fain, asa cum am vazut peste tot pe afara, toti merg cu bete de trekking! Fac o scurta vizita la prietenii Corina si Cipirian de la statia meteo si la 12.30 pornim mai departe caci mai avem cale lunga de strabatut. Prin spatele statie mergem pe BR 5 minute si facem dreapta pentru a cobori in saua Bucsoiului. Treapta stancoasa ne ridica problmeme mai putin decat ceata si tare imi doresc sa se ridice un pic patura alba ca sa putem vedea si noi in jur. Imi spusese Ciprian ca este posibil ca pe Brana Caprelor sanu mai avem alb in jurul nostru. Si asta s-a intamplat chiar inainte de intrarea in Brana! In saua Bucsoiului avem o fereastra de cer spre valea Caprelor si spre valea Malaiesti. Lasam in dreapta capatul vaii Bucsoiului si in 12 minute de urcat suntem pe varful Bucsoiului la 2492m altitudine. Stam cateva minute pentru cateva guri de apa, ne bucuram ca suntem aici inca o data si pornim la vale pe BR. Coboram continuu incurajand grupurile care urca spre ceata. "Mai aveti cam 20 de minute pana in varf si circa o ora pana la Omu!" Cam pe la 2330 de metri norii se ridica definitiv in spatele nostru si tare ma bucur fiindca astfel Ilinca poate vedea frumusetea Branei Caprelor. Mai coboram cateva zeci de metri cu grija la fiecare pas, ii arat Ilincai pe unde sa puna pasii inainte de saua Branei si la ora 14.00 suntem in punctul cel mai de sus al acesteia (2265m). Parasim marcajul Carpatilor (BR) si pornim pe imensele TA pe Brana. E uscat si simt ca pasii imi zburda din piatra in piatra. Caut totusi sa nu ma grabesc prea mult fiindca nu vreau sa o las pe Ilinca in urma. Doar am venit impreuna!

In 40 de minute termina Brana propriu-zisa si facem dreapta spre valea Malaestilor. Avem un intreg picior pe care coboram in curbe de nivel stranse. Caut sa nu ma departez prea mult de Ilinca si ma uit in stanga si-n dreapta la toata stancaraia Bucsoiului. In stanga mea admir turnul Malaiesti unde sunt catva vechi trasee de catarare. La hornul cu lant o astept pe Ilinca si o indrum la fiecare pas. Ea coboara si eu o ghidez unde sa puna fiecare pas. Ma simt asa de bine pe post de "echipa de suport" :)!
Sub hornul cu cablu, coboram la distanta pe serpentinele consecutive pana in caldarea a doua a vaii Malaiesti unde e stalpul indicator. De aici intram pe BA pe care o vom urmari pana aproape de Rasnov. Eu vreau sa ajung pana la baza Hornului mare si o las pe Ilinca sa coboare direct la cabana peste treapta glaciara ce desparte caldarea a doua de cea de-a treia caldare din care se intra in padure. Urc pana in capatul caldarii in care suntem acum, las rucsacul sub o piatra si in 20 de minute de la intersectie ajung sub Hornul Mare in locul unde se despart variantele de vara si de iarna spre Omu (branele Bucsoiului, respectiv Hornul Mare) (16.00). Revin in alte 20 de minute la stalp si la 16.40 aterizez pe platforma cabanei Malaiesti. Stiu ca Ilinca m-a asteptat ceva timp, dar chiar trebuia sa ajung pana in capatul de sus al vaii. Imi e greu sa imi incalc planul, dar nu am ce face, e prea tarziu: renunt la bucata de traseu din Take Ionescu dintre Malaiesti si Prepeleac! La 17.20 pornim la vale dupa cateva ceaiuri calde si ciocolata energizanta!

Taiem primele serpentine ale potecii, pe firul sec al vaii trecem pe dreapta pe poteca orizontala unde iarna zapada are undeva pe la 50 de grade inclinatie, coboram pe rand prin cele trei poieni ale vaii Malaiesti (daca nu ma insel eu in ultima poiana a fost prima cabana Malaiesti luata de avalansa), parcurgem micul canion al vaii si iesim langa fir in locul unde ar trebui sa fie un izvor. Acum totul e secat! Prin culoarul de brazi (in care intr-o tura mai de demult am urcat cu Marian Murgu la lumina lunii) ajungem la masa de lemn si apoi la locul de panorama asupra vaii Malaiesti. "Uite acolo  jos trebuie sa ajungem noi!" ii arat Ilincai spre valea Ghimbavului. In coborare destul de rapida pe culoarul de nisip si pamant trecem pe langa crucea doctorului primar Vladimir Ciobanu ramas in munte la varsta de 49 de ani si ajungem la 18.30 la intersectia din poiana "Sapte izvoare" sau "Malaiesti Izvor" de unde CA coboara in valea Glajariei si urca apoi la cabana Diham. De aici, pentru prima oara in viata mea de bucegean, fac stanga pe BA spre Rasnov. Si coboram lejer pe langa poiana amintita mai sus si in 20 de minute ajungem in valea Malaiesti unde dam de apa. Si inca un mare suvoi! E si o bancuta pentru odihna pe care noi nu o vrem acum! Continuam in dreapta pe piciorul ce formeaza versantul drept al vaii si in 15 minute de coboras abrupt ajungem in firul vaii Malaiesti pe care este un drum forestier. Cu ceva murdarie pe bocanci si oboseala in picioare, coboram cu viteza ceva mai mare pe drum pana ce acesta se tot largeste. Vrem cu nerabdare sa ajungem la bariera fiindca de acolo stim in principiu cat mai avem! Trecem prin poiana Bunacu unde e construita si imprejmuita o casa (legala?) si in cateva minute ajungem usurati la bariera.

Cateva sute de metri mai departe lasam in dreapta drumul de masina spre cabana Diham (mai precis spre valea Frasinetului) si coboram cautand fosta uzina electrica acum inlocuita de un saivan de animale. Macar atata lucru ne spusese cabanierul Ion de la Malaiesti. Ca altfel ne spusese ca pe Valea lui Dobre in sus marcajul e bun spre curbele de sub Paraul Rece! Nu spun cu suparare, dar cred ca omul nu a fost deloc sau a fost acum foarte mult timp pe aici. Ajungem la niste baraci si intrebam un muncitor de valea lui Dobre. Ne confirma de la un batran din zona, dar ne avertizeaza ca dupa ce se termina drumul (pana in sa) nu mai avem marcaje. Chiar alti turisti s-au intors tot pe aici! Incercam si noi sperand sa ne descurcam. Abia zaresc pe podetele drumului vreo doua marcaje foarte vechi si sterse. Si cand se termina drumul, nema marcaje! Vad saua Runcului in fata si continui sa merg pe potecile vizibile cu GPS-ul in mana. Simt ceva nemultumire din partea Ilincai crezand ca ne-am ratacit. Eu am siguranta in GPS si in instinct si stiu ca vom iesi bine din toata treaba asta chiar daca se intuneca. Urc din poteca in poteca prin arbusti si prin tufe dese si urmaresc ca Ilinca sa fie tot timpul aproape. Ajungem in Saua Runcului dupa ce pierdusem deja ultimele marcaje. De aici nu putem sa coboram prin padure asa direct cum arata unele harti si trebuie sa iau decizia. Hai pe drumul asta in sus! Tot urcam pe culmea Piatra Arsa pe un drum de TAF mai mult sau mai putin evident. E noapte si Ilincai incepe sa ii fie teama ca nu mai ajungem la un drum si ca dormim prin padure. Eu sunt linistit fiindca GPSul imi arata directia buna, in dreapta vad abrupturile Bucsoiului si nu se simte nici urma de nor sau de vreme rea. Rautatea insa ni se arata in fata: drumul e blocat de sute de copaci taiat isi lasati in drum ascunsi de vazul lumii pe Piscul lui Iepure si pe culmea Orbanu. Sarim de pe un trunchi pe altul, intram prin noroaie (pana la glezna!), bodoganim pe cei care au facut aceasta crima (pentru asta trebuie purtat doliu, eventual chiar declarata zi de doliu national!) si tare sunt multumit cand iesim din poiana cu trunchiuri haotice si intram in padure tot pe drum. Si totusi unde mergem? Urmam drumul cu convingerea ca directia e buna si pe primul drum de TAF facem stanga si urcam spre DN73A. Tot se deschide padurea in fara noastra si sunt fericit cand dam de o urma de asfalt! Imi aduc aminte perfect de acest asfalt de cand am urcat odata demult dinspre drumul de Forban direct spre Belvedere. Tot pe aici am iesit in sosea! Rasuflu relaxat si imi creste inima in piept! Mergem cateva sute de metri pe fostul asfalt si iesim in DN73A la ora 22.00. Ce bine! Chiar nu conteaza cat de tarziu este fiindca acum suntem la asfalt si speram sa ne ia vreo ocazie. Dar cum imi e obiceiul, desi suntem obositi, mergem spre Predeal fiindca nu stim cand va binevoi primul sofer sa ne ia. Dupa circa 500 de metri vedem in dreapta marcajul PR de la Diham si de aici mai avem 6 km pana in gara Predeal (nici nu mai stiu de cate ori am facut acest drum pe jos!). Din vorba in vorba trecem de CA ce urca peste Fetifoiu (1292m), de sanatoriul de barbati, de cel de femei si de unitatea de pregatire a echipei Steaua si tot facand cu mana opreste un iesean care merge in Busteni. Il rugam sa ne duca pana la intersectia cu DN1 si ii multumim nespus pentru acei 2 kilometri pe care ne-a dus. Ne-a ajutat enorm. De aici face spre nord pe DN1 si in tot felul de amintiri despre Predeal ajungem la benzinaria unde lasasem masina. Ne schimbam bocancii cu sandalele si la ora 0.00 plecam spre casa. Drumul e liber si in doua ore reusesc sa intru in Bucuresti pe noua bucata de autostrada A3. O las pe Ilinca acasa si pana in ora trei sunt si eu acasa si in pat obosit si multumit de tot ceea ce am facut in doar doua zile. La cat am mers parca ar f itrecut o vesnicie in care muntele ne-a rupt de "rautacismele" orasului! Vom reveni curand in linistea ta, drag Munte plin de viata!