miercuri, 15 februarie 2012

Prin frigul Bucegilor 14-15.01.2012

Prin frigul Bucegilor 14-15.01.2012

Colegi de tura: Claudiu Victor Paun (Doctoru' - Dr), Cezar Partheniu

Dupa prima incercare pe schiuri de saptamana trecuta, planuisem pentru acest sfarsit de saptamana o scurta plimbare prin Poiana Stanii pentru sambata, cazare la Camin in Busteni si duminica ce o mai aparea! Vineri seara ma suna un vechi coleg de munte si prieten, Claudiu, cu o propunere de tura pe schiuri: Sinaia-Valea Dorului-Padina si intoarcere pe un traseu ales in functie de vreme. Stiu ca imi va fi greu (fiindca nu mi-am luat inca piei), dar accept propunerea lui cu incantarea unui copil care nu a mai fost de mult timp acasa! Dr afla de la Geo (prietena comuna de multi ani) ca un cuplu merge cu masina spre Busteni si Malaiesti. Accept imediat ideea de a merge cu ei si ramane sa ne intalnim sambata dimineata la ora 7.00 la Crangasi la statia de metrou. Surpriza mare! Cuplul sunt Andrei si Alexandra pe care ii stiu de mult! Asa ca stam la povesti in drum spre Sinaia unde ramanem si ei merg mai departe spre Busteni (cu multe multumiri pentru drum).

Ziua 1 - sambata 14.01.2012

Urcam la cabina sa vedem cat e pretul si nu mai apucam sa aflam fiindca gasim un microbuz ieftin (mai ieftin decat cabina si gondola) care urca pana la 1400 (7 lei de fiecare). Ne urcam imediat in el si pornim in sus bucurosi. Cam in jurul orei 10.00 suntem in parcarea hotelului Alpin de langa statia de cabina. Intram in holul hotelului, ne punem claparii si focile (doar Dr!) si suntem gata de drum. Urcam treptele pana la drumul ce urca pana in dreptul statiei de telescaun. Eu incerc sa urc pe schiuri in zadar. Nu se poate fara piei! Dr merge fara grija si o ia inainte pana la statia de telescaun. Eu iau schiurile pe umar pana la Dr si acolo le leg intre ele si apoi cu o cordelina de chingile de la rucsac. Le voi trage dupa mine pana in saua Dorului (am vazut metoda in expeditii internationale acolo participantii avand alt motiv pentru a folosi metoda deloc agreata in schiul de tura)! Dr isi exprima dorinta de a urca pe Drumul de Vara si sunt de acord. In fond pentru el e efortul mai mare decat pentru mine! Oprim la Valea cu Brazi (cota 1500) pentru un ceai si niste biscuiti. Pacat de amabilitatea de aici caci nu au clienti deloc si ca urmare au si probleme economice! Ne jucam un pic cu cateii de afara, admiram aranjamentul de muraturi, vechile povete ale muntelui si regulile cabanei (ce amintiri placute imi trezesc!) si pornim mai departe dupa vreo jumatate de ora de odihna!



Pentru cateva zeci de metri deasupra cabanei am mica bucurie de a putea merge pe orizontal pe schiuri. Nu prea mult fiindca incepe panta mai mare si o iau in spate in loc sa inaintez. Asa ca scot claparii din legaturi, leg schiurile ca mai devreme si pornim putin spre stana Tarle pe varianta de iarna. La prima curba mare lasam in fata varianta de iarna si facem dreapta si apoi stanga in doua serpentine scurte in sus. Vad ca eu merg mai repede pe clapari tragand schiurile si mi se confirma ca pe schiuri se urca mai greu decat pe bocanci la zapada tasata (intr-o tura urmatoare voi vedea exact inversul pe pulver!).
Urcam pe Drumul de Vara pe deasupra stanei Tarle si abia aici ne dam seama ce tot faceau snowmobilele care au trecut pe langa noi: duceau turistii de ocazie la stana pentru ceva consumatie!
Continuam in sus pe partie si la 12.45 depasim zona periculoasa (adica cea unde se pot forma avalanse cand e zapada mare!). Ne intalnim cu varianta de iarna ce vine din padure si incepem sa urcam direct spre cetate. Gheata e din ce in ce mai multa si chiar si focile lui Dr aluneca in anumite locuri. Zapada si gheata dispar aproape in totalitate din curbe si locul le este luat de o mare partie de nisip si pietris. Chiar la inceputul acestei zone "nefericite" ne intalnim cu doi "borderi" care ne spun ca pe margine e o mica zona cu gheata pe care se poate urca. Le multumim pentru idee si pornim in sus fara prea multa placere!

Sub Cetate intram iarasi pe zapada si e mult mai bine! Vad ca Dr urca mai incet in spate si totusi nu pot sa ma opresc fiindca vantul incepe sa se joace cu noi. Las in stanga drumul spre Coltii lui Barbes (v-am povestit destul de recent despre ei!) si urmaresc cuba ce urca ocolind cetatea prin stanga. Sunt pante destul de inclinate si Dr se va mira mai incolo cum de nu am alunecat pe clapari pe aici. Ajung in saua de dupa cetate si pana sa vina el, urc cu schiurile dupa mine pe colosul stancos si fac cateva poze in jur. E prima data cand vin in acest loc si ma bucura peisajul diferit fata de cel de la cativa metri mai jos!

Intregim echipa si urcam pana la fosta cabana "Varful cu dor" (unde am facut pauza de masa in recenta coborare pe aici cu Radu). Aici ne intalnim cu un veteran al muntelui de 76 de ani. Stam un pic de vorba cu el, ne povesteste de anii cand aici era cabana in toata regula (fara scheletul metalic de acum), cand schia pe Varful cu Dor pe toate pantele acestuia si de multele ture pe schiuri pe aici. Il felicita pe Dr fiindca mai vede tineri care merg pe schiuri de tura. In ultimii ani nu a prea mai vazut schiori la tura si il bucura faptul cainca nu a disparut de la noi acest sport. Mie imi recomanda sa nu mai stau in tricou chiar daca e soare. Stiu ce vrea sa zica, ii multumesc si foarte curand imi voi pune si polar si geaca pe mine! Urcam pe drumul marcat cu piloni si la 13.50 ajungem in saua Dorului. Temperatura scade puternic spre -9 grade si vantul probabil ca dubleaza gradele pe minus. Il astept pe Dr sa vina si imi spune sa plec cand sunt gata ca vine si el imediat. Imi fixez claparii si legaturile si incep sa cobor pe valea Dorului. Cum are grija fiindca am uitat o parte din tehnica invatata acum vreo 3 ani tot pe aceasta partie! Dr isi va scoate cu greu focile si va veni dupa mine. ne stabilim punctul de intalnire la Valea Soarelui.
Dupa cateva cristiane patesc o belea: imi sare legatura stanga! In incercarea de a fixa claparul, schiul aluneca si se duce la vale pana deasupra statiei de telescaun de la V.Dorului (invatatura de minte sa imi iau chinga prin care se leaga schiul de picior!). Ma bucur mult ca nu s-a infipt schiul in cine stie ce piatra si doar s-a afundat in zapada. Scot si al doilea schi si cobor pana la perechea lui pe clapari. Aici pun amandoua schiurile si continui la vale. Dr e pe la mijlocul partiei si coboara mai incet. Eu trag cat se poate din bete ca sa alunec pe varianta 3a a partiei Dorului. E aproape plata si simt repede efortul in maini. Ma opresc abia la statia de jos de la Valea Soarelui si il vad pe Dr ca vine rapid in urma-mi. Ne uitam la termometru: -7 grade! Ce caldura!
Intram in cabana, bem un ceai fierbinte, mancam cativa biscuiti si cateva curmale si drumul ne imbie sa pornim din loc. Salutam pe domnul care ne-a servit (prin bunavointa caruia am si testat posibilitatea de a pune claparii de tura in legaturile de partie!) si la ora 15.00 iesim din cabana. Mai coboram cateva zeci de metri si incepem sa urcam pe marcaj BR spre saua Laptici (deocamdata merge fara piei!). Eu prind elan chiar daca in unele locuri panta ma cam duce inapoi. Asa ma bucur ca merg pe aici cu schiurile si caut sa merg cat mai mult. Din ambitie voi urca pana in saua laptici. Claudiu ramane in urma si isi fixeaza pieile pe schiuri, fapt care il ajuta sa recupereze avansul meu. 




Ultima panta inainte de sa este cea mai grea pentru mine. Nu pot urca fara foci si nici nu vreau sa imi dau schiurile jos! Asa ca aleg varianta "magarilor": caut sa urc in serpentine cat mai largi cu panta cat mai mica! De cateva ori ajung in poteca si Dr imi spune din spate: "Nu ai voie, poteca e a mea :D!" Urcam fiecare pe unde poate si la ora 16.20 suntem in saua Laptici. Dr imi face o propunere: e tarziu si pentru a cobori pe Plaiul lui Pacala (planul initial) mai avem circa o ora de mers pe drum si apoi coborat pe intuneric (nu mai are nici un farmec); hai sa coboram direct la Diana si Padina! Accept propunerea pe loc si pornim usor pe schiuri in coborare spre padure. Dr aluneca mai greu fiindca a pastrat pieile pe schiuri si eu ma rastorn de cateva ori impleticind schiurile. Clar nu mai e de mers pentru mine pe schiuri! La intrarea in padure iau schiurile pe umeri si Dr va face acelasi lucru ceva mai incolo!

Facem ceva poze la apus in coborare si la lasarea intunericului suntem in drumul forestier ce se "scurge" din Plaiul lui Pacala spre Diana. 


In coborare am placuta surpriza sa gasesc o cruce pe care nu o mai vazusem pana acum. Si de cate ori am trecut pe aici! E picatura de Nou pe care mi-a daruit-o acest traseu! Este dedicata lui Ion Vacarescu (12.10.1945-19.12.1974) "decedat intr-un tragic accident pe munte la punctul Laptici in apropiere de cabana Padina". Dumnezeu sa-l odihneasca!
Repunem schiurile si simtim placerea alunecarii spre Diana. Zapada are 30-40 de centimetri si ne bucura picioarele in glisare. Pe drum ajungem langa cabana Diana, trecem podul si facem dreapta spre centrul Salvamont Padina (18.00 fara a aprinde frontalele!) unde vorbise Claudiu de cazare. E un pic ciudat sa mergem asa pe drum si sa nu vedem absolut nimic in fata dar ne ambitionam sa ajungem pe intuneric (cum ni-i obiceiul veci!).  La Padina e totul plin cu un grup mare - circa 30 - de la AT Chindia si un alt grup mai mic de 10 din Bucuresti!. Din acest ultim grup stiu pe cativa, dar am preferat sa merg pe schiuri si sa simt Muntele din plin (fara alcool!). Acest grup a fost condus de un vechi prieten Costi pe trasee nemarcate ca au atins varful Duda Mare din Leaota. Din povestirile din sala de mese am inteles ca au mai ramas cativa in urma si abia cand s-a anuntat ca au ajuns cu totii la Padina, s-au mai linistit spiritele. Mancam de seara, mai stam un pic la povesti cu colegii de camera (adevarati oameni de munte) si pe la 21.30 punem nasul in perna cu gandul la viscolul de afara. 


Ziua 2 - duminica 15.01.2012

Dimineata in jurul orei 8 e o liniste deplina si doar noi, toti din camera cu ceva vechime in Munte, ne strangem bagajele pentru plecare. Suntem singurii care au de gand sa plece asa devreme fiindca avem destul de mult de mers. Eu cu Dr avem de gand sa mergem pe Dichiu si Sandu Popescu cu cei doi prieteni vor sa urce prin saua Laptici pana la Piatra Arsa si apoi sa coboare prin Miorita in Sinaia. Cu siguranta vor avea mult de inotat prin zapada pe care noi am atins-o doar cu schiurile! Mancam ceva de dimineata (de la colegii de camera! - vorbisem la bucatarie pentru mancare, dar colegii au insistat sa mancam de la ei). Chiar Sandu m-a "mustrat" un pic cand nu indrazneam sa iau din cutiile lor cu mancare: "Te credeam om de munte" :D! Strangem rucsacii si la 9.45 suntem in fata cabanei pregatiti sa infruntam frigul si viscolul de afara.
Cei doi caini ciobanesti de la Salvamont nu stau cuminti si vin dupa noi in nemultumirea celor ce ne-au gazduit. In fond nu putem sa ii tinem in loc. Se vor intoarce ei de la o anumita distanta. Asa a si fost! Inainte de Cheile Tatarului au facut cale-ntoarsa in joaca si ne-au lasat sa continuam singuri pe drumul de masina. La 10.10 trecem de intersectia drumurilor care merg pe cele doua laturi ale lacului si coboram pas cu pas pe langa pastravarie spre chei. La intrarea in chei dau de prima panta pe care pot sa alunec fara sa mai pasesc. Chiar daca sunt un pic inainte, ma bucur de alunecare si ma opresc putin inainte de podul ce marcheaza coada lacului Bolboci. As fi vrut sa ma opresc pentru o clipa la galeria din chei despre care Sandu mi-a povestit ca avea ca scop scurtarea liniei ferate cu ecartament mic ce mergea pe valea Ialomitei in perioada in care fratii Schiel au construit fabrica de hartie din Busteni (inceputul secolului trecut). Trec de galerie aruncand doar o privire spre adancul ei intunecat si ma bucur de caldura pe care o da soarele ce isi arunca ceva raze prin ceata difuza din fata!


La coada lacului astept un pic si urc prima panta a drumului de masina. Ma opresc in dreptul noului marcaj TG ce urca pe valea Tatarului (unde din cele trei pesteri una doua au fost inchise pentru protectie) pentru a-l astepta pe Claudiu. Imi aduc aminte cu placere cand pe aici nu era marcaj si doar auzisem de de ele. Am pornit intr-o scurta explorare si m-am bucurat asa de mult de intrarile inguste si de salile imense deschise de acele "usi" naturale. Acum la buza vaii e un baraj mare si probabil poteca urca pe acolo pe unde descopeream poteci pe panta abrupta. Astept sa vina Claudiu si ma intreaba cum de reusesc sa urc fiindca el se tot duce la vale in spate fara foci. "Cu grija si greutate!" vine raspunsul meu prompt. Pana aici alte doua cateluse de la o cabana privata aflata mai jos de Salvamont ne-au insotit fara sa cracneasca. Exact la marcaj ne intalnim cu cativa turisti iesiti la plimbare intre Bolboci si Padina cu alt caine. Se iau la harta/joaca si raman in urma si apoi se vor intoarce spre Padina. Noi incercam sa urcam mai departe. Panta se accentueaza si nu mai reusim sa urcam in inaintare obisnuita. Urc putin in pasi laterali si apoi in V si, iritat ca nu pot urca, scot schiurile si le leg pe rucsacel pe laterale. Vreau sa incerc si metoda asta sa vad cat de eficienta este! Dr isi pune pieile si pentru el este mult mai usor. Urcam fara probleme cam in acelasi ritm. Cand se linisteste panta si ajunge la orizontala, Dr scoate pieile si eu fixez claparii in legaturi. Acum mergem in ritmul normal de tura. In timp ce ne echipam, trec pe langa noi cateva masini de teren si abia reusesc sa vad ca la volanul uneia dintre acestea este Ghita Hagi, marele nostru fotbalist! Imaginea nu mi-a fost inselata caci in saptamana urmatoare mi s-a confirmat ca a fost vazut si de altii! Stim ca urmeaza niste serpentine in coborare si prindem viteza in mare bucurie. Eu iau avans si depasesc cativa turisti la plimbare. Schimb cateva vorbe din mers si ma opresc putin inainte de ultima codita mare a lacului (acolo unde am coborat cu Radu de curand din memorialul Nae Popescu) (11.45). Ce diferenta fata de atunci!
Stiu ca Dr e mai in spate si caut sa nu maresc distanta prea mult. Am totusi o mica ambitie fiindca stiu ca nu e nici o problema si Claudiu vine in urma. Il stiu de mult si am incredere ca nu se poate rataci! Merg un pic mai repede fiindca sti ude data trecuta ca mai sunt 900 de metri pana la intrarea in memorial. Merg mai repede si in 10 minute depasesc coada de lac unde e podul si placa ce marcheaza memorialul. Am reusit sa ajung in doua ore de la plecarea de la Salvamont. Astept cateva minute si frigul de afara ma face sa pornesc incet mai departe! Urc incet si il vad pe Dr pe partea cealalta a cozii lacului. Estimez ca nu pot fi mai mult de 500 de metri intre mine si el si sunt relaxat fiindca stiu ca e aproape. Urc fara probleme cateva zeci de metri (in diferenta de nivel) si ajung la 12.05 pe platforma dintre cabana si barajul lacului de acumulare. Scot schiurile, fac cateva poze spre nord si intru in cabana, nu inainte de a lasa schiurile vizibil la marginea drumului. Cateii de la baraj venisera spre mine si m-am jucat un pic cu ei. 

Am intrat in cabana sa il astept pe Claudiu cu ceai cald. M-a mirat ca nu a aparut nici in 10, nici in 20 de minute si nici chiar dupa o ora si ceva. Am intrebat niste salvamontisti care venisera cu masina dinspre Padina si au spus ca nu au vazut pe nimeni cu schiurile. Nici in fata nu vazuse nimeni nici nu schior! Dr nu raspundea la telefon (probabil ca nu-l auzea). Am cautat si prin altii colegi sa dau de el fara succes. Singura solutie data de niste turisti e ca Dr sa fi trecut (nu intelegeam motivul pentru care nu s-a oprit!) si sa fie in fata pe Dichiu. Mult mai incolo voi afla motivul pentru care Dr nu a mai oprit: cainii de la baraj l-au latrat si a pornit in viteza la vale fara sa mai observe schiurile! Si a crezut ca eu am pornit prea inainte si l-am lasat singur! Ma echipez si pornesc la vale spre Scropoasa la 13.15. Ce bine ca e panta si inaintez fara efort. Pana sub baraj e panta suficient de mare incat sa ma joc doar cu cristiane timide si plug. Vad ceva urme de schiuri care imi maresc speranta sa il gasesc pe Dr in fata. Ma opresc sub baraj pentru o ultima privire in urma si pasesc grabit pe langa complexul Scropoasa. 
Sperantele imi cresc cand imi spun cativa turisti (cu masina!) ca au vazut urme de schiuri pe Dichiu chiar daca e inchis drumul pentru masini! Vad si urmele claparilor lui Dr (semnul Vibram de pe claparii lui lasase urme in zapada!) si ma linistesc si mai mult: Claudiu e in fata! Las in dreapta marcajul CA ce coboara spre Dobresti si tabara Caprioara (printre ultimele trasee de anduranta facute de tatal meu undeva prin anii '97!) si incep sa urc spre saua Dichiu. Panta se accentueaza si alunec din ce in ce mai mult in spate. Scot schiurile, le leg cu cordelina de mijloc si incep sa urc pe clapari! La 14.15 ajung la pima intersectie unde las in dreapta drumul spre Moroieni si Scropoasa (pe care se merge cu masini in conditii de iarna!) si pornesc in stanga pe drumul forestier cu zapada mare si pulver. Urmele claparilor apar des si prind viteza urmarindu-le. Imi dau seama ca si Claudiu si-a dat jos schiurile si merge cu ele pe umar. E mult mai greu pentru el si imi pare rau ca nu suntem impreuna sa ne incurajam unul pe altul! Ma bucur ca nu sunt nevoit sa car schiurile pe rucsac sau pe umar si imi este mult mai usor sa le trag! Urc pe drum si la ora 14.00 ajung in saua Dichiu unde este construita o cabana triunghiulara. Pacat ca nu e data in folosinta si nu se poate intra in interior! Ar fi fost o buna incalzire la cele -8...-9 grade amplificate de vant. Stau doar cateva minute pentru cateva priviri in jur.



In continuare vad in fata urmele de schiuri care nu pot fi decat ale lui Claudiu. Drumul (de aici asfaltat pe o banda si ceva - in unele locuri nu au loc doua masini una pe langa alta si nu exista garduri de protectie sau atentionare) are pete de zapada si gheata si nu pot cobori cu viteza prea mare. Asta si fiindca nu mai am indemanarea de acum doi ani. Totusi imi face placere coborarea in cea mai mare parte in plug.



Ma opresc putin in saua prin care trecusem in Bucegii sudici in coborarea spre Paduchiosu, fac cateva poze si mai departe la vale. E mult mai fain cand e acoperit totul cu zapada si pot inainta mai usor. Prind viteza si imi aduc aminte cat de frumos e sa te bata vantul in fata cand cobori pe schiuri. Inainte de Cuibul Dorului imi confirma cativa turisti ca la vreo 15-20 de minute in fata Claudiu merge pe schiuri "de fond" :) . Ma strecor pe limbile cu putina zapada si il ajung din urma la iesirea drumului in DN 71 sub cota 1000 (putin dupa ora 16.00). Momentul de disputa/neintelegere provocat de mersul separat va trece repede fiindca intelegem amandoi explicatia celuilalt si Claudiu reuseste sa cheme un taxi cu ajutorul celor de acasa (fiindca nu aveam nici un numar de taxi din Sinaia). Soferul ne duce pana in Busteni la gara de unde luam Regio (17.40) care pana la ora 21.00 ne duce in Bucuresti prin tot felul de povestiri cu prieteni de munte.

Sper ca lectiile invatate de mine in aceasta tura (desi mi s-au mai spus) sa imi fie de folos si mie si altora: PIEI  DE FOCA, legaturi intre schi si picior si asteptari pentru regrupare mai dese! Ca in rest placerea schiului e maaaaare! Cat de curand imi vor veni pieile si voi simti din plin ce inseamna schiul de tura!
Ii multumesc lui Claudiu pentru vechea prietenie si pentru ocazia pe care mi-a dat-o sa imi depasesc puterile in conditiile echipamentului lipsa! Sper sa mai mergem cat de curand intr-o noua tura pe schiuri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu