marți, 6 septembrie 2011

Hoinari prin trecut 24-26.06.2011

Hoinari prin trecut 24-26.06.2011

Cu ceva intarziere va invit la o "hoinareala prin trecut" printre frumusetile Muntelui Mare si al statiunii Muntele Baisorii! E vorba despre o altfel de relatare a Maratonului Apuseni organizat de CAR Cluj Universitar. Detaliile despre competitie, traseu, timpi, concurenti etc sunt pe pagina oficiala a maratonului www.maratonapuseni.ro si ca urmare veti citi altfel de randuri.
In primul rand vreau sa felicit toti colegii de club care au muncit din greu si voluntar pentru ca treaba sa iasa asa de bine. E o lista lunga cu numele celor care au pus osul la treaba si ar fi corect sa nu mentionez pe vreunul dintre ei. Totusi amintesc doar pe "cativa" care au contribuit la succesul competitiei: Dinu Mititeanu, Marlene Mititeanu, Dana Zaharia, Liliana Bindeanu, Vlad Sancraian, Mara Constantinescu, Laura Hodorog, Marian Poara, Voichita Bodea, Razvan Samoila, Dragos Roncu, Andi Diaconu, Alin Corha, Akos Kozma, zeci de voluntari in PA si PC, voluntari fotografi pe traseu...

Si acum povestea mea:

Fiind un pic mai la distanta, participarea mea la organizare a fost destul de sumara. Chiar si asa, mi-am dat cuvantul ca in ziua Maratonului voi fi pe baricade ca voluntar. Mara s-a ocupat de partea de voluntariat (nu e usor sa organizezi circa o suta de voluntari!) si eu am fost distribuit in punctul de pe dealul Boinic impreuna cu Alex Duma. Deci imi cunosc postul si atributiile cu ceva timp inainte sa vin in Baisoara! Acum sa vedem si cu ce vin si unde stau. De la inceput pun la dispozitie cortul si al doilea loc din cort e ocupat rapid de Anca Ardelean, colega de club ce are postul la inceputul traseului in primul tronson. Si mai ramane transportul...Initial trebuia sa vin cu trenul si era o mica problema din Cluj sau Turda pana in Muntele Baisorii. Se oferise Adela sa ma ia din Turda si pana la urma am primit o oferta si mai buna din partea lui Nicu Iordache, concurent la proba de maraton. Asa ca vom pleca impreuna spre Baisoara vineri de dimineata.
Pornim de dimineata cu mult dor de duca si ajungem pe autostrada pana in Pitesti si apoi peste Dealul Negru intram in valea Oltului. Drumul e cunoscut si povestim de toti muntii de prin zona si nu numai. Timpul trece
si ne trezim ca ocolim Sibiul pe noua centura, cativa kilometri care ma bucura (uite ca putin, putin, se misca si in Romanica!), trecem prin Sebesul aglomerat si intram in Alba Iulia pentru a lua masa de pranz. Gasim un hotel cu retea wireless si trimitem cateva mailuri si mesaje, mancam ieftin la un restaurant din centru si pornim mai departe. Trecem prin Teius si in Aiud facem stanga spre Buru si Baisoara. La iesirea din oras Nicu ma intreaba daca as putea conduce eu in continuare fiindca el e frant si are nevoie de putin somn. Ghinion ca nu am nici carnetul, nici dovada la mine! Asa ca in satul Magina facem pauza de 45 de minute la umbra pentru somn. Eu profit de ocazie si urc pe un drum de tara printre vii si livezi pana pe un platou arabil de pe care observ inaltimile Trascaului (Bedeleu peste drumul nostru si Coltii Trascaului spre nord). Revin cu niste visine coapte la masina care ii pica la fix lui Nicu (asta dupa ce uitase niste cirese acasa). Le rezolvam, beau niste apa rece de fantana si pornim mai departe (15.30).


Intram in cheile Valisoarei, drum auto superb intre zona ce culmineaza in varfurile Prislop (1208m) si Bedeleu (1227m) pe stanga si Coltii Trascaului pe dreapta. Nicu isi aduce aminte ca a urcat acum ceva timp cu niste prieteni printre Colti si imi si arata culmile pe care au urcat. Trecem prin Rimetea (de cate ori am citit acest nume in descrierile domnului Dinu!) si in Buru nu suntem siguri de directie. Ne indruma un sofer de autobuz sa facem stanga si apoi prima la dreapta spre Baisoara. Urmand sfatul trecem prin Iara si in Baisoara facem stanga spre Muntele Baisorii. Urcam cat vedem cu ochii si undeva in jurul orei 16.30 ajungem la pensiunea Andreea unde e intreaga organizare. Raman aici cu rucsacul si Nicu se duce la hotelul unde avea rezervare. Emotia intalnirii cu colegii de club trece extrem de repede. Sunt primit ca intr-o maaaareee familie!
"Cezar, in sfarsit, ce bucurie sa ne vedem! Ca descrierile tale le-am tot citit!" aud in stanga si in dreapta. Lily, Dana, Jeni, Mara si nu numai ma fac sa ma simt acasa. Multumiri tuturor! Cautam cu Adela, Alex si Oana locuri de cort. Toti trei opteaza sa mearga cu masina pana aproape de PA unde vor sta pe traseu. Eu raman sa gasesc cu Anca Ardelean loc de cort. Dam de prietenii Claudiu Craciun si Cristina Tudor care isi cautau si ei loc de cort (participanti la maraton). Gasim o poienita unde ne punem corturile ascunse de vazul lumii (caci in poiana oficiala e prea scump ca sa campezi).
Montam cortul si revin la pensiune unde au inceput inscrierile. Pana aproape de 12 noaptea tot vin concurenti (cativa se vor inscrie si dimineata inainte de concurs) si asistam la toate sedintele tehnice (aceeasi sedinta repetata la ore diferite ca sa poata sa vina toti concurentii). Pachetul de intampinare al fiecarui concurent e consistent si pe rand se bucura de ceea ce li se ofera! Se vede experienta maratonistilor din organizare! Cu urari de bine sa ne vedem maine pe traseu si la finish! Terminam seara dupa miezul noptii cu doua jocuri de biliard (cu un singur tac!) si ne retragem la somn. Pentru noi ziua urmatoare incepe la ora 7.00 pentru plecarea in traseu (voluntari). Fiecare isi stie locul in aceasta mare masinarie care functioneaza perfect!

Startul competitiei ne prinde pe toti la "punctele de lucru". Eu cu Alex suntem repartizati pe dealul Boinic. Asa ca mergem cu masina pana in PA5/PC4 si de aici pe jos pe dreapta vaii Vadului pana sub Crucea Crencii cu Ciprian Stoica, responsabilul de tronson. De aici el pleaca in recunoastere si noi urcam pe drumul larg de masina pana in varful dealului Boinic. Aici ne vom petrece cea mai mare parte din ziua de astazi.
Pe aici vin concurentii...
Dealul Boinic

La 9.40 suntem pe pozitii fiindca banuim ca in 30 de minute ajung aici primii concurenti de la semimaraton. Intr-adevar la 10.15 apare primul concurent de semimaraton, Marcel Balan din Bistrita cu numarul 74. E ceva sa alergi peste 15 km pe munte in doar o ora si un pic! Ne bucura aparitia fiecarui concurent fiindca vedem ambitia, vointa, curajul, hotararea care salasluiesc in fiecare sportiv. Recunosc ca personal, eu nu prea inteleg alergarea pe munte fiindca nu ma vad facand asa ceva, dar ma bucur pentru pasiunea celorlalti si ca urmare pot doar sa ii incurajez:
"Hai ca mai e putin!" "Uite aici e capatul!" "Esti printre primii!" "Peste un kilometru ai PA!" "Stiu ca poti!" "Bravo, tot asa!"






Ma incanta foarte mult zambetul si indarjirea fiecaruia de a-si dovedi ca poate mai mult si mai repede decat inainte. Chiar daca nu anuntasem clar, m-am auto-stabilit si in postul de fotograf in acest punct si toti concurentii simteau ca sunt importanti! Si de fapt ei sunt cei mai importanti, noi nu facem decat sa ii ajutam sa evolueze sportiv!
Cam in jurul orei 11.00 vremea incepe sa se strice dinspre catunul Zapodie. Ceata se ridica inspre noi si vedem concurentii care tot alearga spre noi fara sa le pese ca ploua. Incepand de acum incolo vom avea reprize repetate de ploaie, soare, chiar si putina grindina si nu ne miscam de pe pozitii! Ce conteaza ca bate vantul, ca exista riscul sa ne fulgere (colegul nostru Maco a avut o experienta neplacuta in acest sens!)! 
Sunt multe momente care m-au impresionat! La un moment dat vad ca vine spre noi Gheorghe Mosion din Arad, concurentul cu numarul 17. Are barba lunga si carliontata si ma duce cu gandul la maratoanele de acum 2000 de ani din mama Grecie. Parca m-am teleportat pentru cateva clipe in tara din care se vad influente in numele meu si care a dominat anticihitatea prin cultura si legende!
La 11.45 vedem si primul numar portocaliu, semn ca incep sa vina concurentii de la maraton. E vorba de Artur Miklos, numarul 406, care pare sa fie mai in forma decat oricand. Trece pe langa noi in graba stiind ca mai are putin.
"Bravo, bravo, mult a fost, putin a ramas!"
Peste 10 minute vine spre noi Tamas Bogya, cel care va lua locul intai la maraton, categoria 16-29 de ani. "Bravo, continua!"
Se interpun acum pe o perioada mai lunga concurenti de la ambele probe (maraton si semimaraton). Alin Tanase tine strans de primele locuri si ajunge in punctul nostru la doar 15 minute dupa primul competitor. Felicitari, Alin, pentru vointa de fier pe care o ai intotdeauna! Pe ultimii kilometri recupereaza foarte bine si ajunge pe locul doi dupa Artur (8 minute diferenta). Curand apare si colegul nostru de club Csaba Papp care e cu zambetul pe buze dupa cei 33 de kilometri parcursi pana acum. Concurentii trec mereu pe langa noi si zambetele lor ne incurajeaza sa stam aici pana la sfarsit. Mereu ne spun : "E bine de voi ca stati pe loc!" "Mda, asa e, dar trebuie sa suportam ploaia si vantul pe loc. Deci cred ca e mai bine de voi!" Cateva zambete si continua sa alerge.
La 13.20 avem parte de a doua surpriza extrem de placuta: doi concurenti la maraton merg cu fetitele! Ii felicit pentru ca asa am ajuns cu totii sa fim asa de pasionati de Munte.
Dupa inca 5 minute trece un alt concurent foarte cunoscut. E vorba de Ioan Constantinescu, un veteran al maratoanelor din Romania. E o oarecare mandrie in a purta tricoul de la EcoMarathon si numarul de la maraton Apuseni. Respect pentru ambitia de a termina maratonul la orice varsta!
Am una din cele mai placute surprize posibile. Din deal coboara doi dragi prieteni, Dan si Dia care au venit chiar si pentru cateva ore ca sa surprinda emotiile concursului si clipele din trecut! Va multumesc mult pentru aparitie! Ne vom mai vedea si dupa festivitatea de premiere!
Pe la 13.30 apare si prietenul meu Nicu si se bucura nespus cand ma vede. Vorbisem pe drum incoace si stia ca daca ma vede, mai e putin pana la final. Il vad inviorat la fata si multumit de el insusi. De fapt si pe drum la intoarcere il vad ca e incantat de ceea ce a reusit sa faca la acest maraton.
In 10 minute vad ca vine si Imre Vekov, colegul nostru de club. Il incurajez si vad ca prezenta noastra il revigoreaza. In cateva minute vine si Stefan Cara, alt coleg de club cu ambitie de fier. Vremea chiar e faina si cautam sa ne bucuram de fiecare strop de soare.
O vad si pe Cristina Tudor care vine cu bucurie si incredere. Hai ca mai este putin pana la finish!
Intr-o pauza cobor un pic sub varful dealului si ii fac o poza sugestiva colegului indrumator de pe deal.
Printre ultimii concurenti apare si un tip cu multe steaguri. Vad pe tricoul lui ca lucreaza la o firma de steaguri. Asa se explica de ce alearga cu steagurile NATO, UE si cel al Romaniei in maini!
Cam in jurul orei 15.00 este o pauza in care nu prea mai vin concurenti. Il intreb pe Alex daca poate sa stea singur pentru vreo 15-20 de minute. Ca tot sunt aici, as vrea sa cobor si eu pana la catunul Zapodie pentru cateva poze la casele semi-parasite. "Nu e nici o problema, du-te!"



Cobor si ma uit cu tristete la casele care se darama barna cu barna si iarba incepe sa domine peste cotloanele ramase de acum in istorie. Asa de curios sunt cand vad ca o casa e inchisa doar cu zavor. Deschid usa cu sfiala unui copil care vede ceva nou si raman mut de incantare: totul e atat de simplu si totodata plin de esenta! Cina cea de taina domina scaunul de lemn, soba uitata de vreme si ornamentele de pe pereti. Parca timpul s-a oprit in loc si reusesc sa prind cu mainile si cu sufletul Eternitatea! Multumesc, Doamne, pentru sansa de a vedea aceste lucruri! Afara inca bureaza si caut sa mai intru in inca o casa. E de fapt un patul cu loc pentru animale la primul nivel. Doar fac poze la panzele de paianjen ce stau agatate de colturile usii ca vad o concurenta ce urca spre dealul Boinic. Ies si urc cu ea pana la Alex. El o incurajeaza si merge singura pentru ultimii kilometri.
Ultima concurenta ne impresioneaza la cel mai inalt nivel (16.30). Vedem ca nu mai are adidasi si ca merge in sosete. Vrem sa ii dam ceva incaltaminte si ne spune ca vrea sa reuseasca singura pana la capat. O strangeau adidasii si a hotarat sa mearga fara ei. Asa ca pleaca spre PA in admiratia noastra!
O data cu ultimii competitori, ne retragem si noi (observatorii) luand toate semnele de traseu. Coboram in valea Vadului si de aici urcam in spatele ultimei concurente pana la PA. Mai strangem si o gramada de conserve, cutii de bere, sticle de plastic etc ce nu se vor descopune cu siguranta in urmatoarele cateva sute de ani. Un serpisor si ultimele case mi se vor intipari in minte pentru totdeauna.
Strangem totul la PA si ne intoarcem la finish. Aici toti sunt multumiti de ceea ce au realizat. Pentru concurenti treaba s-a terminat. Pentru organizatori acum incepe. Trebuie facute si afisate clasamentele finale, trebuie organizata festivitatea de premiere, sunt cateva speech-uri ce vor fi musai acolo...Ajung la festivitate cu putina intarziere si am parte de un emotionant moment. Stau chiar langa Dinu si il vad cum ma strange in brate si ii dau lacrimile.
"Multumesc, Cezar, pentru efortul tau!"
Parca ne blocam amandoi si revenim cu ochii la festivitate pentru a-i aplauda si  felicita pe concurenti. As fi vrut sa scriu invingatori, dar toti concurentii sunt niste invingatori! S-au invins pe ei insisi! Sunt si cateva premii speciale care ne bucura sufletul.
Noi avem o sedinta post-event in care vad fericirea in ochii tuturor. Doar domnul Dinu si Marlene lipsesc. Au fost nevoiti sa plece mai devreme spre Cluj. Mara ne multumeste de nu stiu cate ori:
"Sunteti cei mai tari, multumesc din suflet!"
Se scuza pentru eventualele erori si spera sa iasa totul mai bine data viitoare.
Pe inserat ne retragem la corturi. Vad ca Anca plecase. A gasit o ocazie spre Cluj. Ne vom revedea alta data cu aceeasi mare placere (acum pot spune ca acea data a fost la mijlocul lui iulie in Busteni).
In ultima zi planul e foarte simplu: Nicu trebuie sa ajunga cu ceva treaba in Cluj si apoi spre casa. Asa ca in asteptarea lui imi salut prietenii Claudiu si Cristina care pleaca putin mai devreme decat noi. Pe la 9.30 pornim si noi spre Cluj. Coboram din poveste in poveste pana in Baisoara si facem stanga prin Liteni si Lita pana in Luna de Sus. Dealurile ce ne inconjoara sunt superbe si am cateva momente de ingandurare ca trebuie sa plec spre casa. Intram in Cluj si Nicu ma lasa pentru vreo ora si ceva sa ma plimb. Am o scurta intalnire pentru a lua un GPS de la un coleg de club si abia ce am timp sa revin la masina. Asta nu inainte de a vizita parcul si biserica romano-catolica "Adormirea Maicii Domnului" zisa si "Calvaria" ce a rezistat aici de aproape un mileniu.
Revenit la masina dupa prea putin timp petrecut in Cluj, pornim pe autostrada spre Turda si apoi pe drumul clasic (Alba, Sebes, Sibiu, Ramnicu Valcea, Pitesti) ajungem dupa ceva ore de mers in orasul agitat, trist si mereu tulburat al Bucurestilor. Amintirile sunt insa prea frumoase si pentru mult timp ne vom cufunda in ele!

Inca o data felicitari tuturor concurentilor si organizatorilor pentru ceea ce ajuns o prima editie reusita a Maratonului Apuseni si sa fim convinsi ca urmatoarele vor depasi calitatea din acest an!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu