joi, 5 octombrie 2017

Fruntea lui Văsâi-Florei 1-3.09.2017

De când am început să lucrăm la refugiul-școală Florei (și chiar dinainte) îmi doream să pun cortul pe Fruntea lui Văsâi (uf, de ce o apare Fruntea lui Vasal chiar pe harta la care am lucrat eu în 2014!). Da, Sergiu, știu că te-am dezamăgit mergând singur acolo și promit că o să mai merg să pun cortul chiar sus pe culme fiindcă îți dorești și tu! Fruntea lui Văsâi este, cum vii cu trenul de la București spre Valea Prahovei, primul ”deal” (are undeva pe la 1400 de metri, 1379 mai exact la borna topometrică din capăt) mai impozant văzut în fața trenului undeva pe la Comarnic. Bine, Fruntea lui Văsâi este de fapt un picior al muntelui Răzoare care face parte din culmea Baiului! Sub Răzoare se pot vedea trei picioare de munte despărțite prin văile Conciului și Răzoarelor. Primul din stânga este Fruntea lui Văsâi, al doilea este muntele Doamnele și al treile muntele Florei. Pe al treilea, în șaua Florei (circa 1200 de metri altitudine) construim noul refugiu-școală omonim! 

Revenim la povestire. Cum am liber, vineri pe la prânz plec cu un tren până la halta Valea Largă (înainte de Sinaia Sud și Sinaia). Puține trenuri opresc aici! Schimb câteva vorbe cu cățeii care își fac treaba și mă latră de la distanță (sunt chiar simpatici!), trec podul suspendat peste Prahova și urc pe scările metalice în zig-zag până pe platforma unei stații de curent/transformare (pare-mi-se). Știu traseul dintr-o coborâre de acum câțiva ani. 

Ies la DN, fac dreapta spre valea lui Bogdan și, înainte de podul peste valea amintită, am un drum la stânga și o barieră. Sergiu îmi explicase că pe aici ajung la cabana din valea lui Bogdan și că drumul e mai scurt decât cel forestier aflat pe partea stângă a văii (mereu repet, pe partea dreaptă cum urcăm!). Întreb niște vânzătoare de fructe de pădure dacă e bun drumul și nu știu, nu sunt din zonă. Bine, lasă că știu eu atunci! Urmez drumul care trece pe lângă o stație de apă (pe firul apei, e și o variantă mai la stânga prin pădure!) și urmez drumul tot în sus prin faina pădure de foioase. Ce îți trebuie mai mult decât liniștea care e aici! Poate de o veni o căprioară la hrănitorul din stânga drumului... Mai la primăvară, acum încă au ce mânca! Drumul mă scoate exact în poiana în mijlocul căreia este cabana. E închisă, fac o pauză să studiez (fără rucsac în spate) poiana, variantele de drum și anexele și apoi relaxat pornesc mai departe! În explorarea mea pe drum auzisem în față niște voci și un motor de mașină. Cum eram fără rucsac (lăsat la cabană) mă întorc să îl iau. Am destule acolo și nu vreau să am surprize! Oamenii au plecat și de fapt veniseră cu alimente pentru băieții de la stâna din Fruntea lui Văsâi! Nah, nu aveam de unde ști că aș fi mers cu ei! Deci, cum spuneam, îmi iau rucsacul și revin pe drum cu gândul de a urca pe la stână.



Găsesc pe marginea drumului o butelcă cu câteva guri de bere și iau și eu o gură (o las la loc că poate se întorc cei ce au lăsat-o) și, unde erau oamenii, dau de o intrsecție de drumuri: unul tot în sus pe valea lui Bogdan și în jos, al doilea de pe care am venit eu și al treilea în sus spre culmea dorită. Nu sunt foarte sigur și intuiția îmi spune că ultimul e drumul bun. Așa că pornesc la deal în serpentine și urcuș susținut. 

După câteva curbe văd un câine alb mai sus. Urca după cei doi băieți și, sub stână, mă simte și începe să mă latre. Îl potolesc stăpânii, mă așteaptă să mă duc la ei și mă ceartă puțin: unde vii la ora asta pe aici că te mănâncă câinii? Și unde te duci? Le spun de planul meu, mă invită să stau puțin la stână (și de mi-o fi frică, să mă întorc la ei că găsesc unde dormi!), îmi fac cadou niște brânză de burduf - să fie pentru cei ce au făcut stâna aici (voi mânca puțin diseară și restul e pentru colegi!) și mă duce unul dintre ei până după turmă să mă scape de câini. Măi, ce oameni, uite că până la urmă sunt grijulii cu alții care vi npe aici! Știu și îmi confirmă și ei că am izvor ceva mai sus pe drum la primii brazi (sunt de fapt molizi) în capătul văii Conciului. 

Ajung în locul cel mai de sus, tot caut și găsesc un loc fain de cort, mânc ceva de seară și găsesc un brăduț de pun punga cu mâncare sub el (acoperită cu niște brazde de pământ întoarse de mistreți!), încerc să îmi arăt poziția cu frontala pentru Sergiu și nu mă vede (de fapt e logic să nu mă vadă, de jos nu se poate vedea un punctuleț alb tocmai aici!), admir pe de o parte Subcarpații dinspre și după Secăria și pe de altă parte Bucegii de la un capăt la altul și treptele apusului. Greu de exprimat atâta frumusețe, doar se simte!










Verificasem pe net că soarele răsare undeva pe la 7.00-7.10 și îmi pun alarma să mă trezesc. Așa singur, am o noapte superb de liniștită și odihnitoare! Dimineață uite ce peisaj văd în direcția Păltinețului!

Sunt doar două poze, am făcut mult mai multe și, parcă, și un filmuleț (ah, ba nu, la apus am filmat). Asta îmi doream, asta am! După ce se ridică cercul de văpăi pe cer, îmi fac toate obiceiurile matinale, strâng cortul și pe la 9.30 pornesc la drum. Am foarte puțin de mers azi și mai mult de muncit la Florei. Acum mi-am făcut hatârul, e vremea muncii! Ajung la țarcul oilor unde era un singur cioban din cei de aseară. El a rămas să schimbe poziția țarcului și ceilalți sunt sus pe Răzoare cu oile. Schimb câteva vorbe, mulțumesc, urez spor la treabă și pornesc în sus. Primul lucru e să mă opresc la apă și apoi pe drum pe sub turmă să merg în șaua Florei.




Cam înainte de izvor cu vreo sută de metri mă simt câinii (care erau departe lângă oi), vin lătrând spre mine doar doi și fără probleme, îi las să latre și îmi iau apă și mă lasă în pace. Ciobanii știu că ăștia sunt cuminți, pentru ceilalți câini va veni unul dintre ciobani (cel mai în vâstă) și mă va conduce până după câini ca să fiu în siguranță. Sunt chiar sub vârful Răzoare și doar am de coborât pe drumul cunoscut pe sub Doamnele-Tituleni până jos la șantier! Ceea ce fac lejer cam până pe la ora 11.10. Nu stau mult și îmi apar colegii la treabă. Faină revedere! Fără scule, nu am avut prea mult de făcut. De fapt în week-end-ul ăsta principalul este să decofrăm ce am lucrat săptămâna trecută!





Ceea ce și facem cu elan și în echipă mare (vreo 10 parcă am fost!). Cu unii dintre ei voi merge la unul din izvoare să mai luăm apă (prin ce mărăcini am trecut și la dus, și la întors!). Avem elan și facem treaba destul de repede. Bine, până la apus :D! E totul gata și suntem bucuroși de ce am reușit. Chiar am și recuperat o parte din lemn și din cuie. Bine, noi doar am scos cuiele. Săptămâna viitoare eu nu voi veni și cei din echipă (foarte voioasă) vor îndrepta cuiele, vor săpa beciul și vor turna și scările. Bună treabă, eu abia peste o lună o să apuc să le văd. Fiindcă până atunci avem de așteptat lemnul pentru structură, lemn (și alte materiale) pentru care doar Costi știe cât s-a agitat! Pe la gatere, pe la primării pentru obținerea autorizației de transport... Și mai sunt o grămadă de materiale care, tot așa cu piedici, vor întârzia continuarea lucrărilor. Fiindcă așa se întâmplă la noi. Când sunt câțiva oameni cu șpile sau cu coaie (să-mi scuzați cuvântul, am folosit cea mai fină expresie posibilă!), totul merge brici. Mai ales când este și rost de furat și băgat în buzunar! Și, cunoașteți cu toții ce se întâmplă, e vorba de numere cu multe zerouri și în euro sau alte valute. Când e vorba de o sumă mică și câteva tone de materiale (nesemnificativ față de marile tunuri date economiei naționale!), se pun piedici peste piedici. Dar nu-i nimic, noroc că sunt(em) câțiva oameni cu ambiție de fier care nu se lasă cu una-cu două. Știți vorba, ”îl dai afară pe ușă și intră pe fereastră”. Vă amintiți faza din Familia Flintstone? Așa e Costi Țăposu, ”șeful” de la ”Om pe Munte” și șef de șantier aici! Trebuie să-l laud! Are ambiție și ne-a adunat și pe alți ambițioși în jurul lui. Reușim, anul ăsta ne vedem căsuța în picioare!!!




Apusul ne prinde mulțumiți de treaba făcută și cu chef și voie bună. Urmează masa la foc, ceva poze la apus și cu corturile... Eu cu Vali vom dormim afară lângă foc. Încă e vreme de dormit afară! Cam peste vreo lună nu va mai fi!

A doua zi ne trezim pe la răsărit. Nu avem așa multă treabă. Doar de curățat/recuperat niște lemn, de făcut curat și de coborât la mașini. Doar eu cu Marian vom coborî la Posada la muzeul cinegetic și apoi la gară, restul vor merge pe Fruntea lui Văsâi pe unde am venit eu. Chiar când ajungem în Posada se văd nori amenințători și pe noi ploaia urâtă (încă de vară) ne prinde la terasă la bere. Pe colegi îi prinde pe la cabana din valea lui Bogdan! Avem vreme să ajungem la gară și, după ce se oprește ploaia și iese și soarele, ne uscăm și vine trenul care ne duce spre București. Cu gând spre următoarele etape ale construcției refugiului-școală Florei...

duminică, 1 octombrie 2017

Florei 25-27.08.2017

Un nou week-end... O noua etapă în reconstrucția refugiului-școală Florei. Doar pentru Costi nu e un nou week-end fiindcă a stat toată săptămâna sus pe munte cu materialele! 

În povestire veți vedea mai mult text și mai puține poze. Asta este, când muncim (absolut toți au contribuit cu câte ceva și este esențial ca fiecare să facă ce știe și ce poate) nu prea avem timp de poze.

Doar așa vă mai spun câte un detaliu din ce îmi aduc aminte :D!

Vineri după-amiază vorbim pentru plecarea din București și pentru ce scule mai este nevoie să ducem. Se pare că avem acolo de toate și doar un patent sau niște ciocane sunt suficiente. 

Precum ”cireșarii” (copyright Adi Anton) ne adunăm la Posada: el vine cu trenul dinspre Brașov și noi (Mihaela, Irina, Marius, Bianca, Cezar) venim vineri seara după seriviciu din București. Pe Bianca am luat-o practic de la serviciu, nici nu a mai avut timp să se schimbe! Doar că e acasă în Comarnic, nu e bai! Ea rămâne (din prietenie față de vecinii din copilărie) în Comarnic și mâine va urca cu tatăl ei la Florei la treabă. E și dânsul de nota 20, ne ajută extrem de mult fiindcă îi sunt tare dragi locurile și oamenii!

Reușim să ne întâlnim la muzeu și pe noapte urcăm, pe drumul bine-cunoscut și din poveste în poveste până sus în șa. Costi ne aștepta cu drag (nu era singur, veniseră mai devreme și Sergiu cu Andreea!) lângă focul mare. Abia aștepta să mai vină ceva lume! Mai stăm în jurul focului și ne băgăm în corturi fiindcă urmează zile de treabă.
Sâmbătă vine trupă mare (cred că am fost peste 15!) și ne apucăm de treabă. Ca urmare nu veți vedea poze în afară de cea de răsărit și cele din plimbarea de seară.
Nu pot spune că vreunul din noi a făcut cea mai multă treabă. Au venit doi meseriași (lucră în construcții) de într-o zi au întărit și fixat tot cofragul nostru de săptămâna trecută, Ștefan s-a depășit pe el însuși venind cu mașina plină de mâncare (el așa înțelesese, să aducă mâncare că vin 30 de oameni!), cu ceaun, cu un picior/ciosvârtă :D de miel, cu cartofi gata curățați pentru gulyas, cu brânzeturi (nah, e secărean, aici cașcaveaua de multe feluri e specialitatea zonei!), cu legume, cu carne, cu linguri, cu cuțite (multe, are colecție!). Nu spun că omul ăsta a făcut nu știu câte drumuri cu mașina prin locuri mai puțin sau mai greu accesibile pentru a mai aduce apă, pietre (!) pentru fundație sau altele. De re-menționat că suntem pe munte, într-o șa aflată la 1200 de metri altitudine și nu se poate ajunge așa de ușor. Doar mașini puternice ca a lui Ștefan, tractoare, camioane (da, camion cu care se aduc materiale!), căruțe și Dacii papuc pot urca pe aici. Bine, și ATV-uri și snowmobile care fac multă gălăgie și, din punctul meu de vedere, sunt de acceptat doar când fac ceva util. Altfel pentru distracție să stea jos la poale! 

Se vede mâna oamenilor cu experiență: în câteva ore au refăcut ce am muncit noi, mulți novici, în două zile!

Un lucru important mai este de menționat: câțiva ne-am făcut inițierea în meseria de fierar-betonist! Crash course (parcă așa o zis Mihaela :D) la fața locului. Deși pare o joacă (să fixezi cu sârmă structura de fier care intră în fundație!), este un lucru foarte important pentru viitoarea clădire! 

Un alt lucru foarte important este alinierea la nivel pentru care Bianca și tatăl ei au avut un rol esențial: fără furtunul de nivel adus de ei nu făceam absolut nimic!

Mănuși, ciocane, proptele de fixat panourile cofragului, astupat găurile din cofrag cu pământ, pus structura de fier în fundație conform indicațiilor specialiștilor, legat structura și cofragul astfel încât să nu iasă betonul, pietrele aduse cu mașina, sparte și apoi împrăștiate în toată structura fundației... Toată treaba de bucătar pe care Ștefan a făcut-o cu cel mai mare drag (și cu lichidele de rigoare care, deși multe, s-au dovedit ne-suficiente pentru toată trupa!)... Mici detalii făcute de Oameni cu suflet mare și energie cât carul (carul mare de pe cer :D)!

Spre apus (final de zi) când treaba e terminată Mihaela propune Irinei, lui Marius și mie o plimbare pe deal. Că tot nu au mai fost prin zonă! Așa că o luăm în sus pe drumul de mașină (plin de praf la câte mașini au coborât pe aici) și tot povestim de una-alta (nu ne-am mai văzut de ceva vreme) până ajungem deasupra stânei Doamnele-Tituleni. Nu mai mergem mai sus, ideea e să vedem stingerea farului zilei după coamele Bucegilor. Ne întoarcem peste vârful amintit cu pauze de respirat lumina și căldura talăngilor vacilor. Îmi permit să adaptez niște versuri din folkul clasic: ”E atâta căldură, de unde vine?” Căldură a simplului, a naturalului, a ierbii ce dă să se usuce, a sufletelor noastre dornice de natură (nah, dacă betoanele ne sunt în jur în mare parte a timpului!). Adierile din jur parcă nu sunt reci, parcă întregesc atmosfera Mioriței. Doar un fluier mai lipsește și, probabil, îl simțim printre clopotele calmelor bovine... Chiar dacă am fost cu toții prin alte zone ale lumii (fiecare loc are frumusețea lui) și ne povestim experiențele trăite, tot Aici e Acasă! Și cum coborâm în șa și se pune de masă mare și de familiarul gulyas la ceaun, ce poate fi mai Rai decât sus în Florei?








Nu mai știu de o fost azi sau mâine: cred că azi undeva pe la miezul zilei! În timp ce lucram noi de zor, turma de oi era sus în vârful dealului și vedem că ceva le mână sau le sperie de coboară în viteză și umplu drumul de praf. Cine știe ce o fi! Faza comică e că oile vin spre noi de parcă ar vrea să ne atace! Ce o fi fost în mintea primeia... Vine pe drumul de mașină pe lângă fundație, dă roată fundației și continuă rotația. Și celelalte oi după ea de se făcuse un cerc în jurul nostru. Ba ne miram, ba râdeam de nu mai puteam. Le-o apucat strechea? Cred că erau la alergare și probabil dădeau ocol de stadion că altfel nu pot să îmi închipui ce era în mintea lor. Vorba aia: minte de oaie! Nu degeaba a fost discuția cu simbolul țării ca oaie: unul spune o prostie la televizor și restul aleargă după el ca turma :))))! La nu știu ce semn o oaie a spart cercul și în câteva secunde s-a terminat toată distracția. S-au adunat grămadă și au coborât spre apă!

No, stăm noi seara la povești în jurul focului și se cam termină berea (Ștefan adusese 60 de beri!). Cam pe la 3.00 dimineața vine o trupă din Comarnic cu mașina cu alte baxuri de bere. Care se consumă repede. Eu doar am mai primit o bere. Eram în sacul de dormit lângă Vali, fiecare în sacul de dormit, lângă foc. Dacă e vreme așa de faină, de ce să dormi în cort! Cam pe la 4.00-4.30 se termină distracția și spre răsărit apuc să ațipesc vreo două ore. Nu contează prea mult, urmează o zi de muncă!

Zi în care vom face incredibil de multă treabă. Fiindcă avem aceeași oameni faini și pricepuți de ieri și primim indicații eficiente! După verificarea încă o dată a nivelului și a cofragului, începem turnarea fundației. Băieții mai pricepuți sau mai forțoși la betonieră (adusă împreună cu generatorul cu mașina!) la nisip, pietriș și cărat cimentul apoi unde este nevoie în fundație, fetele la pus apă din cele două cuburi de câte o tonă în găleți și în betonieră și la nivelat betonul în structură. Nu a existat ”separarea” asta de fapt. S-au schimbat rolurile unde a fost nevoie de fiecare! Totul a mers ca pe roate și în vreo șase ore am reușit să turnăm fundația. Părea imposibil și uite că, împreună, am făcut o treabă foarte bună. S-or mai găsi cârcotași, dar trebuie să țineți cont că totul se face aici pe bază de voluntariat, puțini dintre noi sunt specialiști și pricepuți în construcții! 

Așa că uite cum arată treaba la finalul zilei! Final în care mai avem o masă cu halca la rotisor sau fiecare ce alege, strângerea gunoaielor și arderea a ceea ce arde (mai mult strâns și cărat jos în ”civilizație”) și plecarea spre casă cu gândul la următoarele etape!